Cine a fost Ștefania Mărăcineanu, românca de pe prima pagină Google din 18 iunie 2022

S-a născut la data de 17 iunie 1882 (d. 15 august 1944, București), la ora 21:00, la Bucureşti, într-o casă din strada Fundătura Câmpului nr.19 (astăzi, str. Luncşoara), suburbia Sf. Ioan Moşi, una dintre cele 25 de suburbii ale sectorului, foarte aproape de Şoseaua Ştefan cel Mare.

Despre timpul petrecut în facultate

Începând cu 1907 urmează cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, secţia Fizico-Chimice. O găsim în 1908-1909 şi 1909-1910 înscrisă în anul II, respectiv anul III, colegă fiind la această secţie cu Eliza Leonida dar şi cu Ioan I. Cantacuzino şi Cristian Musceleanu, ambii înscrişi cu un an înainte. De fapt, şi după facultate ea va profesa alături de o parte dintre aceştia. Dintre toţi însă, Cristian Musceleanu va fi cel mai apropiat colaborator şi prieten. Alături de Ştefania, acesta este preferat al profesorului Dimitrie Bungeţianu.

Pe parcursul celor 3 ani de studiu Ştefania va studia geometria analitică cu Gheorghe Ţiţeica, analiza infinitezimală şi elemente de mecanică cu profesorul Nicolae Coculescu, fizică I (gravitate, căldură şi electricitate) cu profesorii Dimitrie Negreanu şi Dimitrie Bungeţianu, fizica II (acustica şi optica) cu profesorul Constantin Miculescu, chimie anorganică cu profesorul G.G. Longinescu, chimie organică cu profesorii Constantin Istrati şi Adrian Ostrogovich, chimie agricolă şi mineralogie.

În cei trei ani făcuţi în Universitate Ştefania a fost scutită de taxe, foarte probabil datorită situaţiei ei de copil orfan. A absolvit facultatea (şi-a susţinut examenul de licenţă - absolutoriul) în 1910 primind diploma de licenţă nr. 28/1910.

Pe 29 mai 1910 Constantin Miculescu, şeful laboratorului de Fizică moleculară, Acustică şi Optică, înaintează un referat de recomandare a lucrării studentei Ştefania Mărăcineanu, cu titlul “Interferenţa luminii şi aplicarea ei la măsurarea lungimii de undă”, pentru a primi premiul Hillel, acordat anual de către Universitate lucrărilor de laborator conform art. 22 lit. b din Regulamentul fondurilor universitare. Dintr-un total de 1500 lei, Ştefania Mărăcineanu va primi, alături de alţi 4 studenţi de la alte laboratoare, suma de 300 de lei.

Ştefania încheie facultatea cu diploma de licenţă nr. 6011 din 17 dec. 1910 în ştiinţe fizico-chimice, precum şi certificatul nr. 111 din 11 noiembrie 1911 ce dovedeşte că a urmat la Universitate, timp de doi ani, cursuri de Pedagogie.

Profesorul Traian D. Gheorghiu, membru al Academiei Române, în calitatea sa de fost coleg de facultate, îşi amintea în 1976 că Ştefania Mărăcineanu “era o persoană vioaie, foarte bună colegă, o făptură atât de micuţă care mira prin atâta energie era un stimul pentru toţi, o revelaţie, un îndemn către aspiraţii înalte”.

O nouă plecare la Paris

În iulie 1925 Ştefania pleacă iar la Paris, fiind admisă ca personal voluntar la Observatorul Astronomic din Meudon. Nota prezentată Academiei Române de către Nicolae Vasilescu Karpen şi experienţa obţinută de tânăra fiziciană româncă în laboratorul doamnei Marie Curie au atras interesul şi sprijinul prof. Henri-Alexandre Deslandres, care studiase aceste fenomene şi făcuse şi el ipoteza (1898) că soarele trimite radiaţii ce ar provoca radioactivitatea. Deslandres îi pune la dispoziţie un mic laborator în incinta Observatorului, orientat cu faţa spre sud, şi aparatele necesare continuării cercetărilor. Experimentele şi observaţiile făcute de Ştefania erau tratate cu interes în mediile academice, dar interpretarea lor se lăsa încă aşteptată, fiind necesar a se realiza şi alte experimente.

Revenirea în țară

În 1929 s-a întors în România şi a devenit colaboratoare a profesorului Dimitrie Bungeţianu la Universitatea din Bucureşti. În această perioadă Ştefania, cu ajutorul profesorului Bungeţianu, pune bazele predării radioactivităţii în România. În acest sens va începe să adune echipamente, inclusiv cumpărate din bani proprii, pentru Secţia de radioactivitate a Laboratorului de Gravitate, Căldură şi Electricitate, practic primul laborator de radioactivitate din Romania.

În 1939 vine de la Paris Horia Hulubei, la Catedra de Fizica materiei şi radioactivitate din cadrul Universităţii din Iaşi. La Bucureşti, în contextul reorganizărilor menţionate anterior, prin adresa 1456 din 12.04.1939, decanul Facultăţii de ştiinţe, în comunică lui Nicolae Maxim că este delegat să ţină cursul la catedra de Chimie fizicală. Citește mai multe pe ștefania-mărăcineanu.ro.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News