Data actualizării:
Data publicării:

Cine a fost Ion Caramitru, marele actor care, astăzi, ne-a părăsit

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Actorul Ion Caramitru s-a stins, astăzi, din viață, la vârsta de 79 de ani.

Actorul Ion Caramitru a murit, astăzi, pe patul Spitalului Elias, unde era internat de pe 10 august. Zilele acestea, actorul Ion Caramitru trebuia să se afle la Iași pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR). Din cauza problemelor medicale, actorul a lipsit de la eveniment.

Actorul Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni - mama născută lângă Salonic, într-un sat numit Gramatica, iar tatăl în partea albaneză a oraşului Korcea, de religie creştin ortodoxă. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" Bucureşti (promoţia 1964), scrie Agerpres.

A fost actor şi regizor al Teatrului "Lucia Sturza Bulandara" (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestei instituţii. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A interpretat roluri principale în 40 de filme. Era preşedintele Uniunii Teatrale din România de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990.

În lunga sa carieră teatrală şi cinematografică a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. Premii teatrale: în 1975, 1979, 1981 şi 1985 a fost desemnat "Cel mai bun actor al anului". Premii pentru film: Premiul revistei "Cinema" pentru interpretare (1976); Premiul Asociaţiei Cineaştilor (1980); Premiul special al juriului pentru rolul principal din filmul "Luchian" la Festivalul Naţional al Filmului de la Costineşti (1984).

A fost decorat, în 1995, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de "Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic". În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi.

Caramitru, printre conducătorii manifestaţiilor anticeauşiste din Bucureşti

În zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, Caramitru s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticeauşiste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii.

La 11 decembrie 1996 este desemnat ministru al Culturii, odată cu învestirea Guvernului Victor Ciorbea. Era, la acea dată, neînregimentat politic. Ulterior, se înscrie în PNŢCD. În Cabinetele prezidate de Radu Vasile şi Mugur Isărescu a deţinut acelaşi portofoliu până la sfârşitul anului 2000.

În 2007, Ion Caramitru a montat spectacolul opera-teatru "Tragedia lui Carmen", în varianta lui Peter Brook şi Marius Constant, după opera lui Bizet, a cărui premieră a avut loc la Sibiu, în curtea interioară a Muzeului de Istorie.

A regizat spectacolul "Evgheni Oneghin", de Piotr Ilici Ceaikovski, care a fost pus în scenă pe 22 martie 2009 la Opera Naţională Bucureşti, la 14 ani după ce marele actor a regizat această operă în Irlanda.

În anul 2008, din nou pe scena Teatrului Național

În anul 2008, Ion Caramitru revine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la 44 de ani de la debutul său, care s-a produs chiar aici. Interpretează rolul titular în piesa "Eduard al III-lea" de Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu şi scenografia lui Dragoş Buhagiar.

De asemenea, semnează regia uneia dintre premierele stagiunii 2008-2009 a TNB - "Şapte dintr-o lovitură", montare după o piesa scrisă de Lia Bugnar, special pentru cei şapte tineri actori recent angajaţi la Teatrul Naţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel