Cinci motive pentru care îţi "moare" motorul în trafic. Cel mai important sfat când se întâmplă
Încă din şcoala de şoferi, conducătorii auto trec prin momentul în care li se opreşte motorul în trafic. Fie la semafor, fie în intersecţie. Iată care sunt cele cinci motive pentru care se întâmplă asta, dar şi cel mai important sfat care trebuie pus în practică când se întâmplă asta.
1. Ridici piciorul de pe ambreiaj, deși ești într-o treaptă de viteză. Ajungi la semafor fără să-ți dai seama că nu ai retrogradat și că încă ai schimbătorul într-o treaptă de viteză. Mașina încetinește până când se oprește pe loc, apoi zvâcnește. S-a oprit motorul.
2. Ești în treapta a doua, ești nevoit să reduci viteza pentru că ai coloană de mașini în fața ta. Coloana se pune în mișcare și vrei să-ți reiei deplasarea, dar nu mai ai viteză necesară pentru treapta a doua. Aici lucrurile s-ar rezolva daca ai reveni în treapta întâi.
3. Ridici piciorul prea repede de pe ambreiaj când pleci de pe loc și nu turezi suficient motorul. Este cea mai comună greșeală pe care o fac șoferii care conduc o mașină cu transmisie manuală.
4. Ai uitat să decuplezi frâna de staționare. Motorul “moare”, este firesc. Nu uita, la plecarea de pe loc, să lași în jos frâna de mână sau să apeși pe butonul care o decuplează.
5. Ești în rampă și vrei să pleci de pe loc ca și cum ai fi pe o suprafață plană. Trebuie să ai grijă să dai încet drumul la ambreiaj și să apeși accelerația mai hotărât. Altfel… “moare” motorul, scrie promotor.ro.
Cel mai important sfat. Ce faci când ţi s-a oprit motorul
Cel mai important lucru, spun specialiştii, este să nu te panichezi. Chiar şi cei mai experimentaţi şoferi trec prin astfel de momente. Roteşte din nou cheia în contact sau apasă pe butonul "start engine", apasă ambreiajul, cuplează treapta întâi şi pleacă de pe loc.
Când repornești motorul și vrei să pleci de pe loc, nu uita să te asiguri. S-ar putea ca unii șoferi să încerce să te ocolească, deci sunt șanse mari să ai mașini în jurul tău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News