Cinci moduri în care reduci cantitatea zilnică de zahăr
De ani de zile ni se se atrage atenția că zahărul este inamicul public numărul 1 din alimentație. Există presiuni, la nivel mondial, ca zahărul să fie taxat suplimentar, sugerând că asta ar împiedica milioane de oameni să ajungă obezi. Până când vor fi luate măsuri radicale, important e să avem grijă de noi, făcând cinci lucruri simple care reduc drastic cantitatea de zahăr pe care o mâncăm sau bem zilnic.
Numeroase studii au arătat că zahărul favorizează dezvoltarea tumorilor cencerigene, pentru că „hranește" celulele maligne. Să ne aducem aminte și de rolul lui în apariția obezității și a diabetului. Partea proastă e că, chiar și atunci când renunți la zahărul din cafea, ceai sau lapte, numeroase alimente conțin foarte mult din acest „ucigaș alb" cum a fost numit. Sunt deja celebre cazurile unor băuturi care conțin și câte 20 de lingurițe la o cutie.
Iată cinci lucruri pe care să le faci în viața de zi ca să reduci cantitatea de zahăr, prezentate de healthy-magazine.co.uk.
1 Renunță la băuturile îndulcite
Băuturile dulci au o valoare nutritivă redusă și, în timp ce sucurile de fructe proaspete conțin vitamine și fibre, multe branduri comerciale sunt doar bombe cu zahăr. Încearcă să treci la sucuri proaspete din fructe și legume, de genul celor din mere, pepene, citrice, rodii, morcovi și mentă proaspătă. Aveți grijă, de asemenea, la cafea și alte băuturi calde cu siropuri adăugate; ați fi uimiți de cât de mult zahăr poate fi ascuns în acele pahare de carton doar pentru că adaugi niște caramel sau frișcă.
2 Aruncă din bucătărie alimentele tip „junk food"
În bucătărie ar trebui să avem doar produse delicioase și sănătoase. Poți să-ți faci snacks-uri din legume, cereale sau guacamole. Boluri cu fructe proaspete, felii de nucă de cocos și nuci sunt mult mai sățioase decât gustările zaharoase. Și, bineînțeles, un pic de ciocolată neagră merge întotdeauna bine (cu 85% cacao este cea mai bună).
3 Citește etichetele produselor!
Zahărul poate fi „ascuns" în locuri surprinzătoare: pastele și amestecurile de sosuri, cereale și chiar pâine, toate conțin zaharuri „ascunse". Verificați conținutul nutrițional atunci când cumpărați alimente prelucrate și rețineți că Organizația Mondială a Sănătății recomandă în prezent adulților să rămână la 6-7 lingurițe de zahăr pe zi (maxim 30g; o linguriță de zahăr înseamnă aproximativ 4,25g zahăr). Chiar și o brioșă „sănătoasă" vă poate împinge peste limita zilnică recomandată.
4 Antrenează-ți papilele gustative
Oamenii care renunță la zahăr pentru o perioadă de timp sunt adesea uimiți de cât de dulci devin alimentele normale. În loc să turnați zahăr în castron, adăugați la cerealele de dimineață (de preferat integrale) nuci, ciocolată cu un conținut mai mare de cacao. Sau puneți fructe proaspete în iaurt natural în loc să cumpărați unul de-a gata de la magazin. Și, atenție, și untul poate conine zahăr. Dacă sunteți obișnuiți cu luați ceva dulce între mese, încercați mai degrabă o bucată de brânză, un ceai din plante (menta are odulceața naturală minunată) sau lapte cald aromat cu scorțișoară și nucșoară.
5 Gătește-ți singur!
Cea mai bună modalitate de a vă asigura că mâncarea nu conține niciun ingredient ascuns este să vă faceți cu mâna voastră. Internetul e plin de rețete, inclusiv pentru biscuiți sau prăjituri fără zahăr, care sunt absolut delocioase. Unele conțin și „super-ingrediente", precum chia sau semințele de in, și există chiar și opțiuni fără gluten.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News