Cinci localităţi din Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Dâmboviţa, afectate de precipitaţii
Ploile abundente din ultimele ore au afectat cinci localități, a anunțat Gabriel Oprea, duminică, la videoconferința cu prefecții. Circulația feroviară între București și Timișoara este întreruptă. Meteorologii anunță că ploile vor continua și în cursul zilei de luni.
"La nivel naţional avem cinci localităţi afectate de precipitaţiile abundente în patru judeţe - Mehedinţi, Gorj aflate sub cod portocaliu, Dolj şi Dâmboviţa aflate sub cod galben. Cele cinci localităţi sunt Motru în judetul Gorj, Podul Grosului, Prunişor şi Bălăciţa, toate din judeţul Mehedinţi şi Carpen în Dolj", a afirmat Gabriel Oprea.
De asemenea, Gabriel Oprea a anunţat că 65 de locuinţe sunt în prezent inundate.
"Înregistrăm la acest moment 65 de locuinţe inundate. Astfel, 10 în localitatea Prunişor, cinci în localitatea Podul Grosului, şi 50 în localitatea Bălăciţa, judeţul Mehedinţi. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sunt sub avertizare hidrologică de cod portocaliu localităţi din şase judeţe: Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Timiş şi cod galben în localităţi din nouă judeţe: Mehedinţi, Olt, Gorj, Dolj, Caraş-Severin, Sibiu, Timiş, Hunedoara şi Vâlcea", a mai precizat Oprea.
Vicepremierul a mai spus că a fost emisă o avertizare hidrologică, până luni la ora 14,00, care vizează creşteri de debite şi niveluri ale apelor cu depăşirea cotelor de atenţie şi inundaţie.
Citește și: Vreme rea, cod roșu în mai multe județe.Inundațiile fac prăpăd
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News