Cinci ani de grevă la Lufthansa. Ce se întâmplă cu salariile
Conducerea Lufthansa a ajuns la un acord cu sindicatul piloților Vereinigung Cockpit, rezolvând astfel disputa pe tema contractelor de muncă, transmit AP, Reuters și DPA.
Lufthansa s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloților și a personalului de bord în dorința de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face față competiției crescute venite din partea noilor operatori aerieni din Orientul Mijlociu, dar și din partea companiilor low-cost. Mișcările de protest au costat compania germană 500 de milioane de euro (531,2 milioane de dolari).
Cei aproximativ 5.400 de piloți reprezentați de Vereinigung Cockpit, angajați la Lufthansa Airlines, la operațiunile cargo și la operatorul low-cost Germanwings, vor avea salariile majorate cu 11,4% și o plată excepțională de 1,8 salarii lunare pentru perioada mai 2012 — iunie 2022.
Piloții de la Lufthansa câștigă mult peste standardele din industrie. Astfel, un pilot al Lufthansa câștigă în medie 180.000 de euro (190.000 de dolari) pe an înainte de taxe, iar un comandant de aeronavă poate ajunge la 22.000 euro pe lună înainte de taxe.
După anunțarea acordului, acțiunile Lufthansa au urcat la Bursa de la Frankfurt cu 1,6%, la 14,38 euro. Anul acesta, titlurile operatorului aerian au crescut cu 16%.
Lufthansa a precizat că cel puțin 325 dintre aeronavele sale vor fi conduse de piloți care beneficiază de noul contract colectiv de muncă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News