Urmărește emisiunea live
Cîmpeanu: Voi acorda nota 10 fiecăruia dintre autorii moţiunii, la disciplina "Demagogie"
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto Crișan Andreescu
Foto Crișan Andreescu
Camera Deputaţilor a dezbătut luni moţiunea simplă intitulată "Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor", iniţiată de USR. Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că va acorda nota 10 fiecăruia dintre autorii moţiunii simple, la disciplina "Demagogie". 

"O să le acord nota 10 fiecăruia dintre autorii moţiunii, la disciplina "Demagogie", ştiut fiind că tocmai ce am vorbit de planurile-cadru. Demagogia vă asigur că nu va face parte din planurile-cadru. V-aţi dovedit a fi vajnici mânuitori de rangă şi baros, dar în educaţie lucrurile se fac nu numai demolând. Multe dintre iniţiativele dumneavoastră încep cu se abrogă. Da. Trebuie şi demolat, trebuie şi abrogat. Dar în educaţie ne bazăm mai mult pe construcţie. Lucrul cu mistria este uneori mai greu decât lucrul cu ranga şi barosul", a declarat ministrul Educaţiei, în plenul Camerei Deputaţilor, notează Agerpres.

Ministrul Educaţiei a spus că nu este o persoană comodă şi că nu face reformă "între două cafele".

"Am fost acuzat că sunt comod. Cred că puteţi să spuneţi că sunt incompetent, că sunt urât, că sunt bătrân. (...) Aş vrea şi eu să fiu mai tânăr, dar din păcate sunt bătrân. Sunt bătrân, sunt urât, dar comod nu sunt. (...) Comoditatea cred că este singurul lucru care îmi lipseşte. (...) Am fost acuzat că fac reformă între două cafele. Nu fac reformă între două cafele, distins coleg. Singura reformă pe care o cunosc eu este reforma România Educată, care a beneficiat pe parcursul a mai mulţi ani de consultarea tuturor actorilor implicaţi în educaţie, direcţi sau indirecţi. Eu altă reformă nu cunosc", a arătat ministrul.

Cîmpeanu a precizat că învăţământul dual este o preocupare permanentă pentru Ministerul Educaţiei.

"Învăţământul dual beneficiază de o finanţare de 338 milioane de euro din PNRR pentru mai mult de zece campusuri de învăţământ dual. Tot din PNRR, care are o finanţare de 3,6 miliarde de euro, toate sub tutela "România Educată". Când am preluat mandatul pentru educaţie, PNRR prevedea exact un miliard de euro. (...) Provocarea este aceea a utilizării acestor fonduri", a susţinut Cîmpeanu.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel