Data publicării:

Cîmpeanu: Acolo unde directorul este antivaccinist, vom găsi o rată foarte scăzută de vaccinare

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: gov.ro
Foto: gov.ro

Acolo unde directorul este antivaccinist, vom găsi o rată foarte scăzută de vaccinare”, spune ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Alegeri prezidentiale 2024

Echipele de control care pornesc luni să verifice ratele de vaccinare din școli sunt „foarte pricepute în domeniu juridic”, spune ministrul.

Întrebat dacă, după părerea sa, profesorii și cei care lucrează în școli sunt motivați să meargă de acum la vaccinare, în așa fel încât să poată relua orele fizic, Cîmpeanu a răspuns că toți acei profesori care sunt interesați de educația elevilor sunt motivați să meargă la vaccinare.

Ministrul interimar a dat ca exemplu, la Digi24, grădinița 111 din București, unde rata de vaccinare este de 100%.

„Este un exemplu absolut remarcabil. Directorul are un rol foarte important. Mi-a spus că nu toți colegii au fost convinși să se vaccineze, mai ales cei tineri aveau inițial rezerve, dar a luat acele măsuri care au condus la rata de vaccinare de 100%”, spune ministrul, potrivit căruia directorul respectiv a impus testele la 48 sau la 72 de ore.

Angajații grădiniței, decât să își facă teste, au preferat să se vaccineze: „este un director care a înțeles importanța protejării copiilor pe care îi are în grijă”.

„Acolo unde directorul este antivaccinist, vom găsi o rată foarte scăzută de vaccinare”, a adăugat Cîmpeanu.

Ministrul a spus că a triplat numărul de echipe de control care pleacă de luni în școli și verifică respectarea regulilor sanitare, raportarea ratelor de vaccinare și cauzele pentru care există rate de vaccinare „rușinoase” de 12%.

Întrebat ce poate face corpul de control împotriva directorilor antivacciniști, Cîmpeanu a spus: „am colegi foarte pricepuți în domeniu juridic. Vor propune exact acele măsuri care se încadrează în limitele legii”, citează Mediafax.

„Profesorii sunt și trebuie să fie un model pentru elevi. Elevii au dreptul la educație, iar educația online a generat pierderi imense. Dvs. ați prezentat sute și sute de cazuri de bully-ing. Sunt doar un efect din cele nedorite ale școlii online. Este necesar să facem tot posibilul pentru a păstra școlile deschise”, a continuat Cîmpeanu. Întrebat despre testele de salivă din școli, ministrul a adăugat: „Mesajul este acela al îndemnului la vaccinare și la respectarea regulilor de protecție sanitare. Testele de salivă vor face obiectul unor contracte subsecvente semnate mâine pentru primul lor, marți pentru loturile doi și trei”, a mai declarat, astăzi, Sorin Cîmpeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel