Cimitir și hotel pentru câini și pisici, în București. E oficial!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Animale companie
Animale companie
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, miercuri, 20 august, un proiect în baza căruia vor fi demarate studiile necesare înfiinţării şi amenajării unor facilităţi de cazare, dar şi de înhumare, pentru câini şi pisici, pe raza Capitalei.

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) şi direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului general vor duce la îndeplinire prevederile hotărârii.

În baza unui amendament propus de către Tudor Tim Ionescu (ALDE) proiectul va include şi realizarea unui incinerator.

Consilierul general a subliniat că această facilitate este necesară în condiţiile în care există bucureşteni care ajung să îngroape animalele decedate la marginea oraşului. În cadrul dezbaterilor, Ciprian Ciucu (PNL) a declarat că înţelege utilitatea amenajării unui crematoriu pentru animale, dar că i se pare insuficient argumentată necesitatea unui hotel pentru câini şi pisici, în condiţiile în care un serviciu public ar trebui să asigure nevoi care nu pot fi acoperite de către serviciile private. Gabriela Firea a replicat că prin acest proiect nu se votează delegarea unui serviciu public, fiind vorba de o facilitate care se acordă iubitorilor de animale. Astfel, hotelul respectiv ar putea fi folosit în momentul în care proprietarii animalelor pleacă în concediu, notează Agerpres.

În expunerea de motive, primarul general, Gabriela Firea, reaminteşte că, anterior, CGMB a aprobat Strategia pentru protecţia şi bunăstarea animalelor în Municipiul Bucureşti. 'În conformitate cu prevederile Anexei nr. 1, axa 6, a HCGMB nr. 170/2017, ASPA doreşte să supună atenţiei CGMB propunerea înfiinţării unor facilităţi de cazare a câinilor şi pisicilor, util cetăţenilor care doresc cazarea acestora, în paralel propunând şi construirea unui amplasament de tip cimitir în vederea înhumării câinilor şi pisicilor', reiese din raportul de specialitate. Se menţionează că realizarea studiilor va beneficia şi de sprijinul unor specialişti în domeniul medicinei veterinare. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel