Data publicării:
Cifre incendiare în PSD. Două surprize în fiefurile roșii
Cu un președinte al Consiliului Județean suspendat și cu un edil anchetat în mai multe dosare penale, Constanța este județul care a turat cel mai puternic motoarele pentru Victor Ponta, potrivit cifrelor privind prezența la vot până la ora 13.00.
Radu Mazăre îi contrazice pe cei care au speculat că nu va mobiliza electoratul pe fondul unor disensiuni cu unii lideri din PSD și chiar cu premierul Ponta. Potrivit datelor oficiale, publicate pe prezenta.bec2014.ro, Constanța este pe primul loc în topul prezenței la vot. 153.000 de constănțeni au venit la urne până la ora 13:00, adică 24,33%.
Cei mai mulți alegători (nu ca raport prezență/număr populație) s-au prezentat la urne în Prahova, un județ considerat fief al social-democraților: 157.240 (23,21%). Președintele Consiliului Județean Prahova este Mircea Cosma, arestat la domiciliu într-un dosar de corupție.
Surpriza negativă pentru social-democrați vine din Vrancea, județ condus de Marian Oprișan, președinte al Uniunii Consiliilor Județene din România, unde doar 69.214 persoane (21,74%) au pus ștampila pe unul dintre cei 14 candidați.
Județe fruntașe la capitolul prezență la vot până la ora 13:
- Teleorman - 24,21%
- Olt - 24,05%
- Ilfov - 23,97%
Consilii Județene cu președinți anchetați sau arestați:
- Mehedinți (Adrian Duicu - PSD, arestat la domiciliu)- 23,26%;
- Argeș (Constantin Nicolescu - PSD, condamnat la 9 ani de închisoare) - 22,56%;
- Cluj (Horea Uioreanu - PNL, arestat într-un dosar de corupție) - 19,23%;
- Brăila (Bunea Stancu - PSD, urmărit penal) - 22,88%;
- Dolj (Ion Prioteasa - PSD, urmărit penal) - 22,40%;
- Botoșani (Florin Țurcanu - PNL, urmărit penal) - 21,54%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News