Cifra de afaceri din industrie, în creștere
Data publicării:
Autor: Diana Popescu
WhatsApp
Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut, în mai 2017, faţă de luna precedentă, cu 14,6%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 18,5%, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, cifra de afaceri din industrie, în luna mai 2017, comparativ cu luna precedentă, pe total a crescut cu 14,6%, ca urmare a creşterilor din industria prelucrătoare (+14,9%) şi industria extractivă (+3,0%). Pe marile grupe industriale, s-au înregistrat următoarele creşteri: industria bunurilor intermediare (+18,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+16,6%), industria bunurilor de capital (+16,5%) şi industria bunurilor de uz curent (+15,0%). Industria energetică a scăzut cu 15,8%. 

Conform datelor INS, cifra de afaceri din industrie, în luna mai 2017, faţă de luna mai 2016, a crescut pe ansamblu cu 18,5%, ca urmare a creşterilor din industria extractivă (+33,5%) şi industria prelucrătoare (+18,2%). Pe marile grupe industriale, s-au consemnat creşteri în industria bunurilor de capital (+25,2%), industria bunurilor intermediare (+18,7%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+14,4%), industria bunurilor de uz curent (+13,1%) şi industria energetică (+3,9%). 

De asemenea, cifra de afaceri din industrie, în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2017, comparativ cu perioada similară a anului 2016, a crescut pe ansamblu cu 10,7% datorită creşterii industriei prelucrătoare (+10,7%) şi industriei extractive (+8,1%). Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în industria bunurilor de capital (+16,7%), industria energetică (+15,0%), industria bunurilor intermediare (+8,0%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,8%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,1%). 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel