Data publicării:

Ciclonul Daniel, aproape de România din cauza crizei climatice. ANM: Va apărea o schimbare a vremii; profesorul Mircea Duțu explică ce ne așteaptă

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Vremea
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Fenomenul crizei climatice începe să afecteze tot mai pregnant țara noastră, iar apropierea Ciclonului Daniel de România nu este nimic altceva decât un simptom al fenomenului pe care trebuie să îl acceptăm ca atare, explică profesorul universitar Mircea Duțu.

Mihai Huștiu, meteorolog ANM, a prezentat prognoza meteo pentru următoarele două zile, în contextul temerilor referitoare la o posibilă extindere a Ciclonului Daniel și în România.

Potrivit meteorologului, următoarele două zile vor fi marcate de schimbări foarte bruște de temperatură, în condițiile în care, deși ne aflăm la mijlocul lunii septembrie, vremea de afară e mai degrabă potrivită pentru luna iulie.

Astfel, de la vremea caniculară din prezent, cu maxime care au ajuns miercuri și la 35 de grade Celsius, vom ajunge la furtuni puternice, mai întâi în Nordul țării, care se vor extinde vineri și în Capitală.

Prognoza meteo pentru următoarele zile: Fluctuații mari ale vremii

„În această perioadă sunt temperaturi mai potrivite pentru vară, pentru iulie sau august. Astăzi am atins 35 de grade Celsius în Lunca Dunării, la Zimnicea.

De mâine așteptăm o schimbare a vremii, un flux atmosferic vine dinspre Europa Centrală și va aduce cu el o schimbare, în prima fază în partea de Vest, Nord, și centru, unde mai ales mâine după-amiază și mâine noapte vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, respectiv averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Ne așteptăm mai ales la cantități de apă însemnate, peste 23 de litri pe metrul pătrat. Vântul nu va fi foarte intens, 50-60 de km/h, dar sunt așteptate descărcări electrice și condiții pentru grindină, mai ales mâine după-amiază și mâine seară.

Iar vineri putem resimții efectele acestui pasaj frontal și în partea de Sud și Sud-Vest a țării. Inclusiv în Capitală, vineri după-amiază așteptăm averse, descărcări electrice și intensificări de durată ale vântului și, implicit, temperaturile vor scădea vineri în partea de Sud și Sud-Vest”, a precizat Mihai Huștiu, meteorolog ANM, la B1TV.

Ciclonul Daniel este mai violent din cauza crizei climatice

Mircea Duțu, profesor universitar de drept al mediului, a intervenit apoi pentru a vorbi despre pericolele crizei climatice.

„Așa cum arătăm acum, săptămâna trecută Europa a fost marcată de un fenomen special, care a avut repercursiuni în sensul că, în timp ce Nordul Europei - Franța, Belgia, Olanda, Marea Britanie - s-au confruntat cu temperaturi deosebit de ridicate, în partea de jos, prin două ramificații, respectiv o depresiune deasupra Portugaliei și alta deasupra Mării Mediterane, în apropierea Greciei, au generat fenomene deosebit de puternice, caracterizate prin ploi torențiale și furtuni violente. Această structură verticală, alimentată de energia unei mări foarte calde, a mers mai departe și a afectat inclusiv Libia. 

Suntem în prezența unei continuități a ciclonului Daniel, pe care l-a cunoscut Turcia, Grecia și Bulgaria, în ultima săptămână. El nu s-a epuizat. De obicei acest gen de fenomene se termină prin evacuarea lor spre Est, dar aici, din cauza unui blocaj, pe care l-am menționat anterior, care a provocat călduri neobișnuite în Nord și precipitații abundente în Sud, a rămas practic deasupra mării, între Sicilia și Grecia. Ploile au fost foarte violente, apoi curenții atmosferici l-au antrenat către coastele Libiene, unde a fost atras de temperaturile foarte ridicate ale mării.

Explicația pentru care avem diferențe mari de temperatură, de la o zi la alta

Prezentatoarea Laura Chiriac a continuat apoi subiectul:

„Înțeleg că există foarte multă energie în tot sistemul climatic și atunci nu ne mai întrebăm dacă vom avea, ci când vom avea astfel de fenomene extreme (n.r. în țara noastră)”.

Profesorul Mircea Duțu a completat-o pe aceasta:

„Într-adevăr și trebuie de acum să ne obișnuim mai ales cu termenul de dereglare climatică, în sensul că, în condițiile în care asistăm simultan la caniculă marină, adică temperaturi ridicate ale apei mărilor și oceanelor, dar și la valuri de căldură neobișnuite în atmosferă, prin conjugarea acestor două evoluții ajungem la o ecuație în care, pe de o parte umiditatea sporește - cu fiecare grad de creștere a temperaturii cantitatea de vapori sporește cu 7% - iar această energie se degajă și se manifestă sub forma unor fenomene violente, cel mai adesea succesiuni contrastante între perioade cu temperaturi ridicate, ploi violente și furtuni care erau neobișnuite înainte.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel