Data actualizării:
Data publicării:

Ciclism: Chris Froome, operat de diverse fracturi în urma accidentului din Franţa

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Ciclistul britanic Chris Froome, victima unei căzături grave în cursul recunoaşterii traseului etapei a 4-a a cursei Criterium du Dauphine, miercuri la Roanne (Franţa), a fost operat de multiple fracturi, la femur, la cotul drept şi la coaste, urmând să rămână internat în spital timp de două zile, la Saint-Etienne, a anunţat miercuri conducătorul echipei Ineos, Dave Brailsford, citat de AFP. 

Froome, care a împlinit recent 34 de ani, va rata astfel ediţia din acest an a Turului Franţei, cea mai importantă cursă pe etape din lume, programată luna viitoare, pe care britanicul a câştigat-o de patru ori în cariera sa (2013, 2015, 2016 şi 2017).

'Chris a fost transportat la spitalul din Roanne, unde examenele iniţiale au confirmat că a suferit multiple fracturi, în special o fractură a femurului drept şi a cotului drept. El are, de asemenea, coaste fracturate', a declarat medicul echipei britanice, Richard Usher.

De la Roanne, Chris Froome a fost transportat pe calea aerului la spitalul universitar din Saint-Etienne, unde a fost operat. Campionul britanic se află sub contract cu echipa Ineos până la finele anului 2020. El a căzut miercuri, în timpul recunoaşterii traseului de 26,1 km al contratimpului din Criterium du Dauphine, după ce a fost dezechilibrat de o rafală de vânt, izbindu-se de un zid la o viteză foarte mare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel