„Ziua de 29 iunie din fiecare an este însemnată cu litere roșii în calendarul nostru creștin-ortodox, întrucât ea îi prăznuiește pe doi dintre cei 12 Apostoli ai lui Hristos (apostol înseamnă trimis). Atunci când citim că Sfântul Apostol Andrei este considerat „cel dintâi chemat”, subînțelegem că este vorba de chemarea sa – care l-a adus și pe pământul Dobrogei – la propovăduirea Evangheliei (vestea cea bună). 

Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, petrecută la 50 de zile după Învierea Domnului Hristos, respectiv la 10 zile după Rusalii, echivalează cu întărirea spirituală și morală a Apostolilor. Până atunci fuseseră timorați și chiar înspăimântați de prigoana dezlănțuită asupra lor. Așa se face că din 11 Apostoli (Iuda decăzuse deja din această calitate), numai unul se va afla lângă crucea pe care era răstignit Mântuitorul, acesta fiind Sfântul Evanghelist Ioan, singurul dintre Apostoli care a avut curajul să stea lângă cruce în momentul supliciului lui Hristos-Dumnezeu; el și Preasfânta Mamă a Mântuitorului au dovedit o fidelitate nedezmințită. Sfântul Ioan Teologul (cum i se mai spune) este singurul apostol care a murit de moarte naturală. Ceilalți 11 (în locul lui Iuda a fost ales de către Sinodul Apostolic Matia) vor sfârși executați sau asasinați, inclusiv prin lapidare. 

Sfântul Apostol Petru – frate după trup cu Apostolul Andrei – era cel mai în vârstă dintre ucenicii Domnului. Pe numele său inițial Simon, schimbat datorită apostoliei, Petru era de meserie pescar și provenea din Betsaida Galileii. Este considerat de către Biserică primul dintre egali în ceata trimișilor la propovăduirea Evangheliei. Ca temperament, era o fire năvalnică, am putea spune, și foarte cinstită. Cu toate acestea, așa cum se știe, Petru s-a lepădat primul de Hristos și a făcut acest lucru în împrejurarea în care Învățătorul său era batjocorit și purtat de la Ana la Caiafa. Deosebirea dintre Petru și Iuda, care Îl vânduse pe Mântuitor dușmanilor Săi, constă în faptul capital că Petru nu a alunecat în ireversibilul păcat al deznădejdii – cum s-a întâmplat cu Iuda – și a sperat în dragostea și generozitatea Mântuitorului, cu atât mai mult cu cât căința sa a fost copleșitoare. Petru a fost reintegrat între Apostoli, iar Hristos a spus că pe această piatră (sinonim cu numele de Petru) va zidi Biserica Sa. Petru a propovăduit Evanghelia în Iudeea, în Antiohia, în Pont (adică în țări de pe marginea Mării Negre), în Galatia, în Capadocia, în Bitinia, ajungând până la Roma, unde și-a sfârșit viața în ziua de 29 iunie din anul 67, îndurând moarte de mucenic în timpul prigoanei dezlănțuite asupra creștinilor de către împăratul Nero. Petru a fost omorât chiar pe colina pe care se înalță astăzi bazilica ce-i poartă numele. Acolo a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind cu propriul sânge dragostea și fidelitatea față de Învățătorul său. 

În aceeași zi și în același an, tot la Roma, a primit moarte de mucenic și Apostolul Pavel, care nu s-a numărat în ceata celor 12, întrucât Hristos i s-a arătat „în chip minunat” în timpul uneia dintre persecuțiile sale împotriva creștinilor. Din însărcinarea Sinedriului (parlamentul politico-religios din Ierusalim), Pavel i-a prigonit crunt pe creștini, mergând până într-acolo încât a păzit hainele celor care îl omorau cu pietre pe Arhidiaconul Ștefan, cel dintâi martir creștin. Marele convertit avea o impecabilă cultură teologică și era ucenicul unui rabin pe nume Gamaliel. Trecerea sa la creștinism a fost una dintre cele mai spectaculoase, întrucât s-a transformat într-o fidelitate neclintită față de Hristos, de învățătura și de Biserica Sa, care i-au adus renumele de „Apostolul neamurilor”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-un elogiu despre cei doi apostoli, îi definește astfel: „O, preafericită pereche căreia ți s-au încredințat sufletele lumii întregi! Petru – începătura dreptei credințe, marele arătător de cele sfinte ale Bisericii, sfătuitorul creștinilor, odorul puterilor de sus, apostolul cel cinstit de Stăpânul. Pavel – marele propovăduitor al adevărului, lauda lumii, omul cel din cer și îngerul cel de pe pământ, slava Bisericii, vulturul zburător întru cele înalte, alăuta Duhului, privighetoarea și versul cel dulce-grăitor, gura Stăpânului, slujitorul cel treaz al lui Hristos.”

Apostolul Pavel a fost omorât din porunca aceluiași împărat Nero, în penultimul an al domniei sale, tăindu-i-se capul cu sabia într-o margine a Romei, pe drumul care duce spre mare. Și poate nu este lipsit de  interes să spunem că Petre Țuțea l-a numit pe Sfântul Pavel omul care simbolizează întreaga Mediterană”, a transmis Dan Ciachir.

Sărbătoarea consacrată Sfinților Apostoli Petru și Pavel este urmată de cea numită Soborul Sfinților 12 Apostoli, prăznuită pe 30 iunie

„Între cele două praznice există o legătură organică, întrucât și ceilalți 10 Apostoli, întocmai ca Sfinții Petru și Pavel, L-au mărturisit pe Hristos până la „marginile lumii”, propovăduind cuvântul Evangheliei, întemeind biserici, hirotonind episcopi și instruind teologic pe prezbiteri și pe credincioși. De altfel, Apostolul Pavel rămâne până astăzi cel mai mare teolog creștin. Cele 14 Epistole ale sale sunt așezate la loc de cinste în canonul Scripturii folosite de creștinii-ortodocși”, a conchis Dan Ciachir.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News