Data actualizării:
Data publicării:

Christian Sabbagh: ”Am vândut tot ce aveam de vândut, numai să-mi fac copilul bine”. Când a aflat diagnosticul băiețelului, Iulia a intrat în depresie

Autor: Irina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
foto Facebook
foto Facebook

Christian Sabbagh anunță că lupta pentru fiul său continuă. Speră ca ”salvarea” să vină dintr-o clinică din Viena. 

”Deocamdată am alte planuri, să-mi fac copilul bine și să-l duc la cele mai importante clinici din lume. Sunt decis să rămân pe drumuri, numai să-l văd bine! România, din păcate, nu are nicio soluție pentru românii aflați în suferință. Blestemul acestei țări minunate, să fie condusă de români ce nu iubesc românii” a scris, pe Facebook, jurnalistul Christian Sabbagh. 

Anterior, el a dezvăluit că a vândut tot ce a putut vinde pentru a-și vedea copilul bine: ”Am vândut tot ce aveam de vândut la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine”. 

Se pare că salvarea pentru fiul său a fost găsită într-o clinică din Viena. 

”Pentru că după mediatizarea diagnosticului fiului meu, am tot primit mesaje unele de „compătimire”, să nu spun răutate, precizez următoarele: autismul nu este o boală sau o epidemie. Este de fapt foarte subdiagnosticat. De asemenea, nu este neapărat un lucru rău. Autiștii duc lupte ca noi toți ceilalți, dar multe dintre ele provin de la oameni intoleranți sau locuri care nu sunt proiectate pentru ei. Persoanele cu autism fac lucruri grozave în fiecare zi! (…) Multe personalități istorice celebre erau probabil autiste, cum ar fi Mozart, Einstein, președintele Lincoln și Emily Dickinson. Câteva exemple actuale sunt Sir Anthony Hopkins, Dan Akyroyd și Elon Musk. Doar pentru că unii dintre ei nu vorbesc, nu înseamnă că nu au lucruri de spus. Există o concepție greșită că, pentru că cineva nu vorbește, nu este inteligent și nu este capabil să trăiască o viață împlinită. Oferă cuiva instrumentele potrivite și vei descoperi că au multe de spus și o perspectivă valoroasă asupra lumii” spunea Iulia Sabbagh în urmă cu doi ani, când fiul lor mai mic avea 4 ani. 

Băiețelul îi poartă numele tatălui său, Christian. El a fost diagnosticat cu TSA în jurul vârstei de trei ani, dar inițial, conform informațiilor din presă, Iulia nu i-a spus soțului ei. A avut un șoc, intrând în depresie. Motivul pentru care mersese cu băiețelul la doctor, la vârsta de 3 ani, a fost că nu vorbea. 

Atunci, cei doi dezvăluiau că lupta este grea și costisitoare, o ședință costând 150 de lei, iar el având nevoie de 4 ore de terapie pe zi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel