Chițac, dublu limbaj cu greva CFR. O spune chiar primarul care a fost ajutat de Guvern cu peste 4 milioane de euro
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a vorbit despre starea companiei de stat CFR, în urma grevei care a paralizat astăzi transportul feroviar din țara noastră.
Edilul ba spune că revendicările CDR sunt corecte, ba că reprezintă o gaură neagră pentru economie.
„La un moment dat, un cetățean spunea pe bună dreptate: «Domne', de ce-și bate statul român joc de noi pe banii noștri?». E perfect adevărat. Acum, eu cred că revendicările dumnealor sunt corecte, nu am niciun motiv să nu cred lucrul acesta. Însă, nu asta este soluția, iar soluția, dacă vrem să o vedem în profunzime, nu paliativă, de moment, este restructurarea companiei CFR”, a transmis edilul liberal la Antena 3, în emisiunea Sabinei Iosub.
CFR, o gaură neagră pentru economie
„CFR-ul este o gaură neagră pentru economia românească de ani întregi. Am date de vreo 3-4 ani când am citit că se depreciază mai mult decât se repară cu vreo 300 de km de șină de cale ferată. Prin urmare, soluția este în interiorul companiei, fiindcă într-o parte avem veniturile și într-o altă parte cheltuielile. Dacă această companie nu va fi eficientă, atunci noi toți vom consfinți că trebuie, anual, să băgăm mâna în buget, în buzunarul național, să luăm bani și să ducem către compania aceasta fiindcă veniturile sunt mult mai mici decât cheltuielile”, a adăugat Vergil Chițac. Declarația sa este ciudată în contextul în care și la Constanța a fost nevoie de bani. Executivul a alocat pentru municipiul Constanța peste 4 milioane de euro ajutor pentru subvenționarea căldurii în municipiu (aproximativ 22 milioane lei).
Soluția este grea, amplă și trebuie începută de undeva
În încheiere, primarul constănțean a mai subliniat că reforma, amânată de mai bine de un deceniu, trebuie să aibă loc cât mai curând. „Asta este soluția, dar repet că este grea, amplă și trebuie începută de undeva. Tot amânăm de 10 ani să restructurăm marile companii”, a conchis politicianul.
Grigore Mare a spus de ce a fost grevă astăzi pe căile ferate
Grigore Mare, preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, a vorbit, pentru cititorii DC News, despre greva de astăzi a feroviarilor.
1.500 de angajați de la CFR au oprit lucrul luni din cauza salariilor mici și a crizei de personal. Zeci de trenuri au fost oprite, iar traficul feroviar a fost dat peste cap. Grigore Mare, preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, a spus care sunt revendicările greviştilor, dar şi care este situaţia după discuţiile purtate cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Toată lumea a uitat de calea ferată, spune sindicalistul
„Cu toţii cunoaştem faptul că, în România, calea ferată este într-o situaţie deplorabilă. De vreo 30 de ani, toată lumea - mă refer aici la cei care au condus guvernele şi ministerul Transporturilor - a uitat de calea ferată, iar salariaţii s-au cam săturat. Vorbim pe de o parte de lipsa investiţiilor, iar pe de altă parte de salariile de mizerie pe care le au.
Atunci normal că a ajuns cuţitul la os şi au zis 'bine, dacă voi chiar nu vreţi să vă mişcaţi, hai că ne mişcăm noi'. Am discutat la minister, am vorbit cu domnul ministru Sorin Grindeanu (n.r. - ministrul Transporturilor) şi se caută soluţii, fiindcă şi legea este potrivnică şi e nevoie de găsirea căilor cele mai potrivite, să se îndrepte şi legislaţia pentru a crea premisele unei creşteri a salariilor şi, în continuare, a investiţiilor în calea ferată şi mai mulţi bani pentru infrastructura feroviară", a declarat interlocutorul nostru. Vezi aici articolul integral.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News