Data publicării:
Chișinăul a expulzat un diplomat rus, după ce o rachetă a căzut pe teritoriul Republicii Moldova
Chișinăul a expulzat un diplomatul rus, după ce o rachetă rusească a căzut pe teritoriul Republicii Moldova.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Moldovei (MAEEI) a anunțat expulzarea din republică a unui angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău.
"Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță că a decis să declare persona non grata pe teritoriul țării noastre pe reprezentantul Ambasadei Rusiei la Chișinău, care este obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova", a declarat luni seara serviciul MAEIE, scrie Interfax.
Potrivit unui comunicat de presă, acest lucru a fost raportat la 31 octombrie ambasadorului Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, care a fost chemat la MAEIE.
"În timpul conversației, (MAEIE) a confirmat că atacurile cu rachete asupra țării vecine continuă să crească riscurile de securitate, iar cetățenii țării noastre resimt din ce în ce mai mult consecințele devastatoare ale războiului. S-a subliniat că atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene dau naștere și ele la amenințările tot mai mari la adresa securității energetice a țării", notează MAEIE al Republicii Moldova.
Moscova confirmă că a lovit infrastructuri energetice în Ucraina cu 'arme de înaltă precizie'
Forţele armate ruse 'îşi continuă loviturile cu arme de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune (...) împotriva comandamentului militar şi sistemelor energetice ale Ucrainei. Toate loviturile şi-au atins obiectivul. Toate ţintele desemnate au fost atinse', a declarat ministerul într-un comunicat.
Un 'atac masiv' al Rusiei a avut loc luni dimineaţă împotriva instalaţiilor energetice din mai multe regiuni ale Ucrainei, privând de apă 80% dintre consumatorii capitalei Kiev şi lăsând 'sute de localităţi' fără electricitate, aminteşte AFP. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, 'au fost lansate peste 50 de rachete de croazieră' asupra Ucrainei, 'folosind avioane' din nordul Mării Caspice şi din regiunea Rostov din Rusia.
Resturile uneia dintre ele, doborâte de forţele de la Kievului, au căzut asupra unui sat din Republica Moldova la graniţa cu Ucraina, a anunţat Chişinăul, raportând pagube materiale, dar fără victime imediat. Aceste noi lovituri masive au loc după ce Moscova a anunţat în weekend că îşi suspendă participarea la acordul privind exporturile de cereale ucrainene, vital pentru aprovizionarea alimentară mondială.
O rachetă rusească doborâtă de armata ucraineană a căzut într-un sat din Republica Moldova. Explozia a distrus ferestrele caselor - Video
O rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean în cursul dimineţii de luni a căzut în extremitatea de nord a localităţii Naslavcea din Republica Moldova, aflată la graniţa cu Ucraina, anunţă portalul Unimedia.info.
Deocamdată nu sunt înregistrate victime, dar ferestrele mai multor locuinţe din localitate s-au spart. Autorităţile ucrainene au informat că luni dimineaţa a avut loc un atac cu drone asupra barajului Dnestrovsc, de pe teritoriul Ucrainei, care se află la o distanţă de 10 km de barajul Naslavcea, conform aceleiaşi media. Atacul rusesc nu a afectat barajul, dar au fost atacate componentele electrice aferente barajului ucrainean, fiind vizate transformatoarele electrice. În acest context, autorităţile ucrainene susţin că nu există pericol de inundaţii.
Efective ale Ministerului moldovean de Interne au încercuit zona în care a căzut racheta, pentru a evita posibile pericole, iar un grup de documentare se afla la faţa locului. În cursul unui atac masiv cu rachete asupra Ucrainei luni dimineaţă, o rachetă inamică a căzut pe teritoriul Republicii Moldova.
Mai multe case au fost avariate, a relatat la rândul său postul de televiziune ucrainean Kanal24. Printre ţintele atacului rusesc din această dimineaţă a fost şi centrala hidroelectrică de la Novodnestrovsk, aflată la doar 15 km de Republica Moldova. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News