Data publicării:
Chirurgul din Brașov prins cu 8.000 de lei mită a ajuns după gratii. Ar fi avut un salariu de 35.000 de lei pe lună
Chirurgul din Brașov prins în flagrant când lua mită a ajuns după gratii.
Chirurgul reţinut în Braşov pentru că ar fi cerut 10.000 de lei mită pentru o operaţie pe inimă a fost arestat preventiv, vineri după amiază, transmite Pro Tv. Inițial magistraţii l-au trimis în arest la domiciliu. Decizia a fost însă contestată de procurori, aşa că medicul îşi va petrece următoarea lună în spatele gratiilor.
Sorin Boloș a fost prins în flagrant delict de poliţiştii, care i-au găsit în buzunar 8.000 de lei, în bancnote marcate. Aceasta era a doua tranșă, potrivit celui care l-a denunţat. El i-ar mai fi dat cardiologului 2.000 de lei, bani pe care chirurgul i-a cerut pentru operaţia pe inimă a unei femei, rudă cu cel care a venit să plătească. Surse din spitalul judeţean Braşov au informat că medicul primea un salariu de 35.000 de lei pe lună şi că, pentru performanţe, managerii spitalului puteau să premieze cei mai buni medici.
Întrebat de unde avea cei 8.000 de lei, medicul ar fi declarat că aceasta era contravaloarea consultației pacientei pe care nu ar fi făcut-o în spitalul de stat în care a operat-o, ci într-un spital privat. Ulterior însă, la audieri, avocatul chirurgului a spus că medicul s-a folosit de dreptul lui de a tăcea.
Chirurgul a fost prins după un mesaj pe Facebook
Chirurgul a fost prin după ce un bărbat i-a scris un mesaj polițistului Marian Godină, pe Facebook, în care cerea un sfat în legătură cu un chirurg care ceruse mită de la o rudă de-a lui. Acesta a anunțat autoritățile, iar poliţiştii l-au surprins pe chirurg în flagrant delict.
”Am primit aseară, pe pagină, acest mesaj. Mi se întâmplă destul de rar să apuc să citesc mesajele și să le răspund, dar ăsta mi-a sărit în ochi. I-am răspuns omului, i-am dat un număr de telefon la care să sune și i-am zis să nu cumva să dea înapoi și să aibă încredere. Nu a dat, iar azi s-a dus să dea bănuții domnului doctor. Pe hol așteptau câțiva "pacienți" care au intrat în cabinet nepoftiți, imediat după tranzacție. Acum, bănuiesc că cineva nu va face nani acasă în noaptea asta. V-ar mustra conștiința în locul meu? Pe mine nu.”, a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.
”Un membru al familiei tocmai s-a operat zilele trecute la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Braşov. Domnul chirurg care a făcut operaţia i-a cerut mătuşii mele o sumă destul de considerabilă de bani, 10 de lei (pentru personalul participant la operaţie). Astăzi, de teamă, vărul meu a luat legătura cu domnul doctor şi i-a dat o parte din bani, 2.000 de lei, spunându-i că, ulterior, îi va da şi restul banilor. Dacă m-ai putea ajuta cu un sfat sau o părere, aş fi recunoscător”, i-a scris braşoveanul polițistului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News