Pentru a veni în sprijinul chiriașilor cu venituri mici din locuințele construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a inițiat o procedură de reducere a modului de calcul a chiriilor. Prevederile sunt cuprinse în proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Proiectul se află în consultare publică și are în vedere diminuarea chiriei, deoarece sumele plătite în prezent sunt considerate de chiriașii ANL ca fiind mari, în condițiile în care “Programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii” se adresează tocmai tinerilor cu venituri reduse.
Proiectul legislativ prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate depăși:
a) 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului;
b) 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu depăşeşte cu 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată;
c) 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, dar nu mai mult de 5000 lei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cumpărăturile online iau amploare. Cristian Pelivan: „Tot mai mulți români au plasat cel puțin o comandă online în ultimul an”
- Postul rezervat al lui Iohannis. Sociolog: „Problema e că legea nu specifică acest lucru”
- Conexiunea dintre medicină și credință. Academicianul Leon Dănăilă: „Mă duceam la biserică în fiecare duminică”