Data publicării:

Alessandra Stoicescu și Bogdan Chirieac au declanșat reacția Președinției la postarea lui Lăzăroiu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Jurnalista Alessandra Stoicescu și analistul politic Bogdan Chirieac au reacționat prompt, în cadrul emisiunii "100 de minute" de la Antena 3, după ce consilierul Sebastian Lăzăroiu, într-un gest incalificabil pentru instituția pe care o reprezintă, a instigat la pedepsirea cu închisoarea a jurnaliștilor Antenei 3. Chirieac a solicitat o poziție a Administrației Prezidențiale cu privire la comportamentul unuia dintre angajații săi. A fost nevoie de un semnal tras de jurnaliști, pentru ca, o oră mai târziu, purtătorul de cuvânt al Președinției, Bogdan Oprea, să intervină telefonic, la o altă emisiune, pentru a se delimita de acțiunea lui Lăzăroiu.

Postarea lui Sebastian Lăzăroiu de pe Facebook, care o prezenta pe jurnalista Antenei 3, Mihaela Bîrzilă, în spatele unor gratii de celulă desenate cu un program de calculator, i-a indignat pe cei mai mulți utilizatori ai rețelei sociale, existând persoane care, deși se declarau susținători ai lui Traian Băsescu, spuneau că Lăzăroiu "a mers prea departe".

Alessandra Stoicescu a prezentat postarea lui Lăzăroiu în emisiunea pe care o moderează. Invitat în platou, Bogdan Chirieac a apreciat că gestul lui Lăzăroiu este unul de factură să pericliteze instituția prezidențială la nivel internațional. El a cerut reprezentanților Administrației Prezidențiale o luare de poziție în acest caz, tăcerea președintelui putând echivala cu aprobarea acțiunii angajatului său.

Oprea: împărtășesc indignarea dumneavoastră

"Ce a făcut dl ministru Lăzăroiu, față de o colegă jurnalistă de la Antena 3 este o amenințare? (...) Ați sunat cumva la purtătorul de cuvânt al președinției? Ca să întrebați: este punctul de vedere al Administrației Prezidențiale sau strict al unui consilier al d-lui președinte?", a întrebat Chirieac.

La emisiunea Danei Grecu, "La ordinea zilei", Bogdan Oprea, a prezentat public scuzele Președinției, afirmând că nu are cunoștință despre o posibilă demitere a lui Lăzăroiu. "Împărtășesc indignarea dumneavoastră. Vreau să cer public scuze pentru această postare a d-lui consilier Sebastian Lăzăroiu. Este absolut regretabilă și nu reprezintă opinia Administrației Prezidențiale. Este regretabil și îmi cer scuze", a spus Oprea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel