Data actualizării:
Data publicării:

Chirieac: Să-i spui cuiva să nu poarte mască e ca şi cum i-ai zice unui bolnav de cancer ”Nu fă chimio şi radio, bea un ceai de muşeţel şi fă trei mătănii, seara, pe stânga!”

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Purtarea măştii de protecţie în spaţii aglomerate şi nu numai este, deocamdată, doar recomandare.  

Pe fondul reînnoirii recomandării de a purta mască în spaţii aglomerate, dar şi al reintroducerii obligativităţii acesteia în mai multe ţări europene, analistul politic Bogdan Chirieac a avut o intervenţie efervescentă la România TV, cu mesaj ţintit către cei care descurajează purtarea măştii, ba chiar dau sfaturi în acest sens. Vizaţi sunt şi unii medici care, paradoxal, dau voce în online unor astfel de mesaje anti-vaccin şi anti-mască: "Eu când ajung la birou şi urc în lift îmi pun mască. Lumea se uită la mine ca la maşini. Nu sfătuieşti oamenii să nu se vaccineze. E ca la tratamentul unei boli foarte grave. Deşi, şi Covid-ul, la câte victime a făcut în doi ani de zile, aproape 15 milioane de morţi, este o maladie care a intrat în istorie. De exemplu, cancerul nu mai e o boala mortală acum, în marea ei majoritate. Dar pe cancerul respectiv există o procedură. O procedură pe care au acceptat-o americanii, francezii, germanii... Nu poţi, medic fiind, să spui cuiva diagnostic cu cancer... ”nu face chimio, radio. Fă-ţi un ceai de muşeţel şi trei mătănii, seara, pe stânga!” Dacă faci asta, îi pui viaţa în pericol. Eu, care nu sunt medic, pot să sfătuiesc pe cineva, după mintea mea - nu face radio, chimio, chirurgie.... ce este, fă matale o mătanie pe stânga! Dar, ca medic, nu poţi să faci asta! Asta e diferenţa. La fel şi cu vaccinul. Dom'le, nu eşti de acord? Taci! Da' nu sfătui! Mergi pe ce ţi-au spus autorităţi ca OMS. Altfel, eşti un vraci!". 

Vine un nou val?

"Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să înceapă să se pregătească acum pentru un nou val al pandemiei de COVID-19 la toamnă şi iarnă", a declarat luni comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentară, Stella Kyriakides, precizând că există o înmulţire „îngrijorătoare" a focarelor, potrivit Agerpres. Oficialul european a atras atenţia de asemenea că nu este loc de complezenţă şi că pandemia nu s-a terminat. „Din păcate, pandemia a arătat o creştere îngrijorătoare în unele ţări. În ultimele două luni ne-am pregătit pentru toamnă şi iarnă, pe deplin conştienţi că următorul val pandemic nu poate şi nu ar trebui să apese şi mai mult asupra economiilor şi societăţilor noastre, în special într-un moment în care ele sunt deja afectate de războiul şi de invazia din Ucraina, precum şi de inflaţie", a afirmat Stella Kyriakides la postul public de radio din Cipru, ţara sa natală.

Executivul comunitar a cerut statelor membre să accelereze vaccinarea cu booster. Stella Kyriakides a precizat că executivul comunitar a cerut statelor membre să accelereze vaccinarea cu booster a persoanelor de peste 60 de ani şi a grupurilor vulnerabile. „Aceste luni ar trebuie să fie luni de pregătire, pentru ca sistemele noastre de sănătate să fie pregătite pentru posibile noi valuri care, de exemplu, s-ar putea combina cu gripa de sezon", a mai afirmat comisarul european. Mai multe ţări au reintrodus masca de protecţie, fie obligatoriu, fie ca recomandare. 

Țările în care masca este obligatorie

Cipru - de la începutul lunii iulie purtarea măștii este obligatorie în interior pentru toate persoanele cu vârste de peste 12 ani.

Grecia - purtarea măștii este obligatorie în spitale, mijloacele de transport în comun.

Franța - premierul recomandă o cu tărie folosire a măștii.

Qatar - purtarea măștii devine obligatorie din 7 iulie, în spațiile închise pentru persoanele cu vârsta mai mare de 6 ani.

Pakistan - începând cu 28 iunie, toți pasagerii aflați la bordul curselor aeriene interne sunt obligați să poarte mască.

Germania și Irlanda iau în calcul reintroducerea obligativității purtării măștii începând din această toamnă dacă se va menține trendul ascendent al infectărilor.

Masca, obligatorie în toate unităţile sanitare

Întrebat de către jurnalistul Val Vâlcu dacă revine obligativitatea purtării măștii din toamnă, Alexandru Rafila, ministru al Sănătății, a răspuns, în cadrul dezbaterii ”Pandemia COVID-19, 2022: Nimic nu va mai fi la fel vs. Luați din nou prin surprindere”: ”Masca a revenit în unitățile medicale. Noi avem o bază legală care permite conducerii fiecărei unități sanitare, inclusiv la cabinetele medicilor de familie, să utilizeze masca, atât personalul, cât și pentru pacienți, pentru prevenirea transmiterii nosocomiale a diferitelor tipuri de infecții și aici includ și infecția cu noul coronavirus.”

”Dacă discutăm despre mască în general însă, în spațiile închise, aglomerate și-n mijloacele de transport în comun, noi nu putem face decât o recomandare în momentul de față, dar, dacă va exista o situație care să pună în pericol sistemul de sănătate, în ceea ce privește gradul de absorbție a pacienților, fie infectați cu COVID, fie cu alte patologii, sigur că vom prezenta situația, iar Guvernul României va lua măsurile necesare în funcție de context” a continuat ministrul Sănătății. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel