Data publicării:

Chirieac: PSD merge la alegeri anticipate. Dezastrul făcut de Cîțu e mare, oamenii încep să înțeleagă

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac susține că PSD va merge pe alegerile anticipate. Vezi toate detaliile în interviul DC NEWS, în emisiunea "Deferiți Mass Media".

Alegeri prezidentiale 2024

"Eu l-am urmărit cu atenție pe președintele Marcel Ciolacu aseară. Deci PSD dacă merge, merge la alegeri anticipate. Nu va intra într-un Guvern cu PNL, cu atât mai puțin PSD își dorește funcția de prim-ministru, dar nu cu o majoritate volatilă.

PSD, dacă merge, merge la alegeri anticipate, fiindcă PSD trebuie să facă curba de sacrificiu.

Dezastru în România e atât de mare și oamenii încep să înțeleagă ceea ce le spuneam cu șase luni în urmă, dar acum situația economică este atât de gravă în România, încât trebuie dați oameni afară de la stat, nivelul cheltuielilor este cu 20% mai mare decât al veniturilor în România la 1 august și multe alte lucruri care nu te vor face popular.

Deficitul e până acum 2,4% și mie mi-e teamă că la dezastrul făcut de domnul Cîțu, va fi peste 3%. Practic, peste doi ani trebuie să ne ducem în deficit de 3% și toți banii ăia sunt serviciul datoriei, returnare de împrumuturi și dobânzi. Situația nu e de glumă în situația asta. Deci un partid politic care vine la putere, care preia guvernarea, trebuie să aibă o majoritate stabilă pe termen lung, fiindcă va dura patru ani de zile să echilibrezi România.

După aventura și poate și pentru maturizarea electoratului din țara noastră... nu se poate să votezi numai din glandă și apoi să spui "Aoleu, Doamne, ce ne fac ăștia?" Păi ai votat, s-a întâmplat! Nu se poate să scadă gunoaiele și șobolanii în cap la Sectorul 1 fiindcă au fost niște unii care au dat niște voturi (...)

Deci PSD merge pe anticipate, cel puțin asta mergea ieri, dacă cumva se îndoaie, vor pierde foarte mult", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, în exclusivitate pentru DC NEWS, în emisiunea "Deferiți Mass Media".

Cozmin Guşă îl anunţă pe Emil Boc candidat la prezidenţiale. Chirieac: Eu l-aş vota. O soluţie ar fi să fie şi prim-ministru

Analistul politic Cozmin Guşă anticipează o candidatură a primarului municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, la alegerile prezidenţiale din 2024. 

Bogdan Chirieac a reacţionat şi afirmă că ar susţine fără probleme o astfel de candidatură. 

Citește mai multe aici

 

Lupta pe moțiunile de cenzură

 

PSD a depus textul moțiunii de cenzură, iar Sorin Grindeanu, vicepreşedintele social-democraţilor, a evitat de mai multe ori să spună dacă PSD va vota o moţiune de cenzură iniţiată de USR-PLUS şi spune că aceştia sunt parte din problemă. Cu toate aceastea, i-a invitat pe cei de la USR PLUS să voteze moțiunea PSD, pentru că sunt singurul partid care pot depune moțiuni de cenzură. 

"USR este parte a problemei nu a soluției. USR, dacă vrea cu adevărat să pice acest Guvern, va vota moțiunea PSD (...) USR e parte a problemei, dânsii au o majoritate. Că s-au răzgândit peste noapte, sunt vinovați și ei. Noi suntem partidul care are numărul necesar ca să putem să depunem

Noi azi venim cu textul moțiunii, lista e deschisă. Avem în jur de 160 de parlamentari PSD, până la 234 lista e deschisă. Dacă nu semnează, înseamnă că e un circ, o mascaradă pentru retrasări de hărți în interiorul Coaliției".

Întrebat la final, încă o dată, dacă cumva, până se strâng cele 234 de voturi, iese o altă moțiune de cenzură, Sorin Grindeanu a spus că se fac speculații. 

"Facem speculații acum. Dar ne interesează ca acest Guvern să plece!", a mai spus el.

În același timp, USR PLUS a votat moțiunea de cenzură.

"Cele 80 de voturi ale USR PLUS care au ajutat la formarea actualei majorități sunt astăzi semnături pe moțiunea de cenzură pe care am anunțat-o aseară după demiterea abuzivă și lipsită de temei a ministrului Stelian Ion.

Îi invităm alături de noi pe toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin. Cerem celorlalte forțe politice să nu intre în tergiversări și jocuri politicianiste, să depunem și să votăm urgent moțiunea.

E momentul să vedem dacă discursul se transpune în fapte.

Florin Cîțu trebuie să plece.

Este o moțiune necesară și poate fi evitată doar dacă Florin Cîțu își dă demisia de onoare sau coalția îi retrage sprijinul politic", se arată într-o postare a USR PLUS, pe pagina de Facebook.

Vezi mai multe detalii aici

 

Vezi mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel