Data actualizării:
Data publicării:

Chirieac, ipoteză pentru Ponta. Declarație taxată dur: O chestie de indivizi de joasă speță, ceea ce nu e

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac taxează o afirmație de-ale lui Victor Ponta și spune care ar fi șansa fostului premier cu noul proiect politic. 

”Câtă vreme PSD nu provoacă o ruptură economică, Victor Ponta are puține șanse. Dar ruptura economică se petrece pentru că vedem, în mod categoric, primele semne, atunci lumea spune că era mai bine pe vremea lui Ponta. Deci: dacă PSD guvernează bine, Ponta nu are mari șanse, dacă greșește, Ponta are șansa lui.” a spus Bogdan Chirieac la Antena 3. 

În legătură cu afirmația lui Victor Ponta despre trecerea lacului Belina, la cererea lui Liviu Dragnea, care ar fi o infracțiune, analistul politic spune: ”Chestiunea asta cu denunțurile în direct pentru presupuse fapte ale foștilor colegi și prieteni sigur că este, din nefericire, un sport național. De multe ori, a arătat fața urâtă, îngrozitoare pe care am mai văzut-o la poporul nostru în anii '50. Nu cred că-i face cinste unui politician de talia lui Victor Ponta acest gen de declarații. La un moment dat, poate se așează, poate că planul său politic reușește, e un politician tânăr și puternic, dar acest gen de declarație va fi reluat și nu are cum să facă bine. Asta nu e o declarație de gentleman, politician de gen înalt, e o chestie de indivizi de joasă speță, ceea ce Ponta nu este, după opinia mea.”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel