Data publicării:
• Chirieac: Iohannis, ieșire electorală în sprijinul PNL. Cine crede asta despre Orban se înșeală amarnic
Analistul politic Bogdan Chirieac consideră că președintele Klaus Iohannis face campanie electorală pentru PNL. Cu toate acestea, efortul este ”inutil”, în contextul în care PNL și Ludovic Orban vor ”deconta consecințele economice” ale pandemiei de Coronavirus.
Bogdan Chirieac a intervenit în direct la România TV unde a reacționat după discursul lui Klaus Iohannis din această seară. Analistul politic a catalogat declarațiile președintelui drept surprinzătoare.
”După 15 mai, vom avea două probleme: SARS-CoV-2, cum a zis și domnul Iohannis, dar și criza economică ce se adâncește și va continua să se adâncească. În privința relaxării, îi vedem pe toți specialiștii că ne spun că nu este cazul de cine știe ce relaxare. Să fie foarte clar. Ideea este să poți permite oamenilor să meargă la muncă, să aibă ce pune mâine pe masă.
Discursul președintelui, surprinzător
Discursul domnului președinte este surprinzător. Să compari PSD-ul cu SARS-CoV-2 este total ciudat la nivelul unui discurs european. PSD-ul spune: Guvernul Orban nu reușește sub nicio formă să propună un program economic coerent de relansare a economiei. Relansarea petrecându-se în câțiva ani. Această prăbușire a PIB-ului va avea repercusiuni și nu doar în România. În România e doar domnul Orban pe care nu îl înțelegem”, a declarat Bogdan Chirieac.
Strategie pentru alegerile locale
În cadrul intervenției televizate, analistul politic Bogdan Chirieac a fost întrebat dacă, în contextul unei crize economice, vina aruncată de politicieni către opoziție ar putea să prindă la electoratul nehotărât.
”În opinia mea, nu. De altfel, ieșirea președintelui de astăzi a fost o ieșire electorală în sprijinul PNL. Pe de o parte, este acuzat PSD-ul că îmbolnăvește lumea precum SARS-CoV-2, pe de altă parte, a făcut apel la ceea ce a condus la pierderea alegerilor de către PSD, așa-zisa obstrucționare a justiției. Ați văzut că brusc a început să se discute despre justiție. Deci președintele Iohannis este agentul electoral în acest moment al PNL-ului. Nu merităm lucrul acesta pentru că președintele este al tuturor românilor. Domnia sa trebuie să intre cu ceva în istorie în acest al doilea mandat, ori, în acest moment, dânsul face exact acest lucru: campanie electorală pentru PNL. Ori dacă PNL, dacă domnul Orban nu au rezultate și riscă să deconteze toată tragedia asta a molimei, este un efort inutil. Cine crede în acest moment că domnul Orban nu va deconta consecințele economice ale molimei se înșeală amarnic. În plus, vedeți cum comunică domnul Orban: în sicrit, în batjocură, ori lucrurile astea sunt percepute negativ de către public”, a completat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News