Chirieac, după sondajul pe care Tudose l-a primit la ora 00.00: Cum să-l faci într-o noapte?! Ciuvică: E mult o noapte, se poate face cred că într-o oră pe laptop
Analistul politic Bogdan Chirieac și președintele Grupului de Investigații Politice, Mugur Ciuvică, au discutat, în cadrul emisiunii „Miercurea Neagră“, de la DC News, despre comasarea alegerilor.
În contextul discuțiilor referitoare la comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, cei doi au vorbit despre sondajul pe care Mihai Tudose spune că l-a primit noaptea, la ora 00:00, și potrivit căruia, foarte mulți români susțin comasarea alegerilor.
„Era destul de previzibilă această comasare pentru că, în primul rând, e în interesul celor două partide. E clar, e pe față! Așa se întâmplă la alegeri. Guvernul care organizează alegerile, peste tot în lumea asta, încearcă să le organizeze în așa fel încât să-și tragă niște spuză pe turta lui. Important e să nu încalci niște legi, Constituția, să nu faci niște chestii oribile cum au făcut când a venit comunismul. Schimbări de program, de formulă, se fac peste tot. Care e supărarea?”, a spus Mugur Ciuvică.
„Dacă poți să-ți bați joc de alegerile României, ce pretenții să mai am la rezultat? Cum e să faci sondaj într-o noapte și să-ți dea că 53% vor comasare și vor USL, după ce 70% nu voiau la întâlnirea de la Sinaia de acum o lună de zile.”, a spus Bogdan Chirieac.
„Și ce ziceți? Că e mult o noapte, că se pot face cred că într-o oră, maxim, pe laptop. De ce să-ți trebuiască o noapte? Dormi noaptea nu stai să faci sondaje. Seara, tastezi acolo, după care te culci. Ce să faci toată noaptea?", a întrebat Mugur Ciuvică.
„Atunci eu ce să cred despre corectitudinea alegerilor? O să avem sondaj pe 9 iunie cu adevărat. Vă întreb, dacă poți să răstălmăcești, să răsucești, toate datele în acest mod, cum faci cu sondajul, ca atare, cu rezultatul votului?", a întrebat Bogdan Chirieac.
„Rezultatul o să-l vedem. Mai sunt 3 luni jumătate.”, a spus Mugur Ciuvică.
„Era mai liniștit cu tabletă, cu oamenii de la STS, de la SRI.”, a completat Bogdan Chirieac.
„Tableta a funcționat pe timp de pace. Acum, pe timp de „război rece", nu cred că e suficientă doar tableta și trebuie și puțină organizare pre electorală.", a spus Mugur Ciuvică la emisiunea „Miercurea Neagră“, de pe DC News și DC News TV.
VEZI ȘI: Comasare alegeri. Tudose: Mi-au venit cifrele acestea la ora 00.00
Europarlamentarul Mihai Tudose a susținut o declarație de presă referitoare la comasarea alegerilor. Acesta susține că mai mult de 60% dintre români doresc comasarea alegerilor, dar și coerență și stabilitate în guvernare.
„Așteptam o cercetare sociologică despre ce doresc românii și cam ce vrea România și să acționăm în acest sens, nu ceea ce dorim noi. Acea cercetare sociologică ne-a sosit aseară, azi-noapte. La 00:00 a fost gata. Vă dăm în premieră faptul că mai mult de 60% dintre români doresc comasarea și o majoritate, chiar mai mare, doresc o continuitate a guvernării, o stabilitate și o coerență în guvernare.
După ce s-a întâmplat în ultimii ani în România este clar că lumea s-a săturat de schimbări bruște de guvern, de politică internă și externă.
Trebuie să avem în vedere, și astăzi s-a discutat intens și pe această temă, și ceea ce se întâmplă în Europa, în țările partenere importante, precum și construcțiile politice la nivel de Parlament European, de Comisie Europeană.
Nu putem să fim defazați complet față de aceste lucruri!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News