Chirieac, despre Procesul "Zombie" al lui Trump: Ultimul lucru pe care ni-l putem dori este ca America să dea semne de slăbiciune
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Va produce condamnarea lui Donald Trump dezordine în Ordinea Mondială?

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat pe marginea subiectului care ține întreaga planetă pe jar - recenta condamnare a lui Donald Trump, urmată de mai multe declarații controversate. Inclusiv președintele Joe Biden spune că este "foarte periculos" ce face Trump atunci când susține că procesul este unul trucat.

"Ultimul lucru pe care ni l-am putea dori noi, lumea civilizată, este ca America să se destabilizeze. Procesul "Zombie" i se mai spune. Procurorul independent de dinainte clasase dosarul", un procuror democrat - în America procurorii sunt membri ai partidelor politice, sunt aleși, ca și judecătorii, unii dintre ei - a redeschis acest proces. Și ați văzut rezultatul.

Sunt multe lucruri care sunt cu mare semn de întrebare în acest proces. Repet, ultimul lucru pe care ni-l putem dori este ca America să dea semne de slăbiciune. O să spuneți - "E la ei în America!" Nu! Dacă se întâmplă în America se-ntâmplă și în Europa, și-n România, se-ntâmplă în toată lumea civilizată. America este singurul lider incontestabil al lumii civilizate în acest moment. Rețelele de socializare sunt pline de chemări la luptă în America! Deci nu suntem în Nigeria. În America! Chemări la luptă armată, la război civil. Ceea ce, pe bună dreptate, îngrijorează, iată, până la nivelul președintelui Joe Biden. De altfel, și Joe Biden a spus imediat după pronunțarea sentinței un lucru de valoare și de bun simț: singurul mod în care îl poți ține pe Donald Trump în afara Casei Albe și-n afara Biroului Oval este la vot, pe 5 noiembrie anul acesta" a spus Bogdan Chirieac.

Ce acuzații i se aduc lui Trump

Reamintim că fostul președinte al SUA, Donald Trump, a fost găsit vinovat de un tribunal din New York pentru falsificarea documentelor contabile în scopul de a ascunde plățile către o actriță de filme pentru adulți. Verdictul, pronunțat cu cinci luni înainte de alegerile prezidențiale, reprezintă un nou punct de cotitură în cariera politică a lui Trump.

Trump a fost acuzat de procurorul districtului Manhattan de 34 de infracțiuni penale de stat, inclusiv falsificarea de facturi, bonuri și cecuri pentru a masca o plată de 130.000 de dolari către Stormy Daniels. Banii au fost plătiți pentru a cumpăra tăcerea acesteia în legătură cu o presupusă întâlnire sexuală din 2006.

Stormy Daniels a încercat să dezvăluie presupusa relație cu Trump cu o lună înainte de alegerile din 2016, ceea ce ar fi putut afecta candidatura republicanului. Michael Cohen, avocatul personal al lui Trump la acea vreme, a mărturisit în fața instanței că, la cererea lui Trump, a transferat 130.000 de dolari avocatului lui Daniels cu câteva zile înainte de alegeri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
pixel