Chirieac: Declarația lui Băsescu despre Ponta, motiv de suspendare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Băsescu
Băsescu

Analistul politic Bogdan Chirieac susține că declarația lui Traian Băsescu despre turneul asiatic al lui Victor Ponta reprezintă un motiv de suspendare din funcție pentru șeful statului.

Deși nu se declară adeptul unei noi suspendări, Bogdan Chirieac spune că președintele a jignit China, punând în pericol relațiile României cu a doua economie a lumii.

"Eu nu voi milita pentru o nouă suspendare, dar această declarație este un real motiv de suspendare pentru Traian Băsescu, și îl descalifică. A jignit în mod grav și gratuit China, a doua economie a lumii și singura cu creștere economică. Cea care urmează să fie, conform prognozelor americane, prima economie a planetei în anul 2020.

Victor Ponta a fost primit de președintele și de premierul Chinei. Dacă Traian Băsescu spune că nu a avut mandat de la el, sugerează că au primit un impostor.

Să vii cu o asemenea declarație este extrem de grav. Orice întâlnire pe care domnul Ponta o are cu președintele sau premierul Chinei este unu lucru bun", a declarat Bogdan Chirieac, joi seara, în emisiunea "Tonomatul lu' Ciutacu".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel