Data publicării:

Chirieac atenționează PSD și amintește de precedentul „Băsescu 2010”: În 2 ani PDL s-a desființat. Mărirea taxelor azi ar avea o consecință mult mai gravă

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Gov.ro
Foto: Gov.ro

Bogdan Chirieac, analist politic, a tras un semnal de alarmă față de majorarea taxelor și impozitelor pentru companiile mici și mijlocii, o măsură care ar îngenunchea economia României.

Analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit, sâmbătă după-amiază, la Antena 3 CNN, unde a vorbit despre măsurile pe care Guvernul României dorește să le ia, prin creșterea taxelor și impozitelor pentru IMM-uri (întreprinderile mici și mijlocii).

CITEȘTE ȘI       -        EXCLUSIV  „Cum este posibil ca un muncitor din construcții să nu plătească taxe?“ / Mircea Coșea, replică dură pentru politicieni

„Majorarea taxelor și impozitelor va distruge micro-întreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din această țară, cu tot cortegiul de efecte care urmează. Consecințele electorale nici nu le mai iau în calcul, pentru orice partid care face așa ceva.

Avem exemplul din 2010, când Băsescu a tăiat salariile la stat și 2 ani mai târziu el a fost suspendat, iar PDL s-a desființat practic! Acum e mult mai grav, fiindcă e afectat mediul privat, unde lucrează 4 milioane de oameni. Nu e vorba doar de antreprenori, acționari într-o companie, unde se majorează din nou, asimptotic, după ce s-au mai majorat anul trecut taxele și impozitele. E vorba că nu mai pot fi crescute salariile, e vorba că vor fi dați oameni afară, e vorba de creșterea prețului la produse și servicii. Este un cortegiu de lucruri care se vor petrece. Guvernul să aibă grijă să-și diminueze cheltuielile bugetare“, a spus Bogdan Chirieac.

CITEȘTE ȘI       -      Chirieac: Trebuie dat afară din Guvern. La fel cum trebuie Câciu, care, mă rog, acesta în mod normal ar trebui tras la răspundere pentru ce a comis

Analistul politic a mai punctat în cadrul aceleiași intervenții că „cel care a produs acest dezastru economic, fostul ministru de Finanțe, Adrian Câciu, acum ministru al Fondurilor Europene, în opinia mea ar trebui să fie dat afară de premierul Marcel Ciolacu, adică să se ocupe de altceva“.

„Dacă vor să îngenuncheze economia României, să majoreze aceste impozite, e cea mai sigură cale“, a mai spus Bogdan Chirieac.

Vezi mai jos un interviu cu Mircea Coșea la DC News.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel