Data publicării:
• Chirieac: Am putea să avem graniță cu Federația Rusă pe brațul Chilia, în Delta Dunării. Așteptăm ca-n câteva ore Ucraina să cadă
Analistul politic Bogdan Chirieac a remarcat că România ar putea avea, chiar în scurt timp, graniță cu Federația Rusă, în Delta Dunării.
”Suntem nu atât de departe pe cât ne-am dori să fim în aceste momente. Odesa este foarte aproape de noi, din nefericire, în linie dreaptă, 200 de kilometri. Insula Șerpilor este la 50 de kilometri de granița României, în dreptul Sulina, deci 50 de kilometri, aproximativ 32 de mile marine. Refugiații din Ucraina intră pe la Siret, am înțeles că și pe Sighetu Marmației.” a spus analistul politic Bogdan Chirieac, care a remarcat că avem o graniță impresionantă de aproximativ 1000 de kilometri cu Ucraina și, pe vreo 900 de kilometri, nu avem niciun punct de frontieră, ”ceea ce arată cât de profunde erau și sunt relațiile politice și comerciale dintre România și Ucraina, practic, ele nu există”.
Uitându-se la hartă, analistul de politică externă a subliniat că ”s-a crezut multă vreme că Putin va încerca să-și securizeze Luhansk şi Donețk, adică Donbasul, dar nu s-a întâmplat așa. (...) Se pare nu vor să stabilească doar un pod terestru până în Crimeea, de la Luhansk, Donețk, Mariupol, care e și port, ci se duc, atenție, până la granița cu România, până la brațul Chilia, inclusiv, aici unde a trasat Iosif Vissarionovici Stalin harta. Această zonă, în mod aberant, a fost dată Ucrainei, nu a fost dată nici României, deși era românească, nici Republicii Moldova. Deci am putea să avem graniță cu Federația Rusă pe brațul Chilia, în Delta Dunării, în acest moment, în județul Tulcea.” a remarcat Bogdan Chirieac, la RomâniaTV.
El a mai spus că ”așteptăm... așteptăm ca-n câteva ore Ucraina să cadă, a fost o greșeală de analiză, s-a sperat că armata Ucrainei va proceda precum talibanii din Afganistan sau precum cecenii, luptând cu mult succes împotriva armatei ruse”.
UPDATE:
Actualizare: Insula Șerpilor din Marea Neagră din regiunea Odessa a fost capturată de ocupanții ruși. Citește mai mult aici
Ucraina a confirmat că Rusia atacă Insula Șerpilor. ”Insula Șerpilor a fost atacată de pe nave rusești. Ocupanții au tras asupra insulei cu artileria de la bordul navelor. Grănicerii și Forțele Armate se apără. În zonă sunt două nave ale Flotei Ruse de la Marea Neagră, Moscova și Vasily Bykov”, s-a precizat într-un comunicat de presă, conform defenseromania.ro.
Și Traian Băsescu crede că planul lui Vladimir Putin ajunge până la Chilia, fosta frontieră a URSS. El spune că Rusia își va consolida militar cele două republici independente, Donețk și Luhansk ”și, dacă lucrurile vor merge bine, își va îndrepta demersurile spre partea de sud, pentru a ajunge până la brațul Chilia, fosta frontieră a URSS”.
Citește mai mult aici: Traian Băsescu, despre PLANUL lui Putin: Accesul terestru la gurile Dunării. Un proiect mai vechi, pe care l-a ratat în 2014
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News