Data publicării:

Chirica: Trebuie să ne urmărim destinul nostru până la capăt

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Iaşiul este poarta de intrare a Basarabiei în România, a declarat, marţi, primarul Mihai Chirica cu ocazia celebrării Centenarului Unirii Basarabiei cu România.

'Iaşiul trebuie să rămână principala punte de legătură cu Basarabia pentru toate proiectele, nu doar cele unioniste. Putem să le împărtăşim din experienţa noastră europeană, putem să devenim partenerii lor pentru orice proiect, dar trebuie să ne urmărim destinul nostru până la capăt', a declarat jurnaliştilor primarul Mihai Chirica.

Întrebat fiind ce mesaj transmite acum, la 100 de ani de când a avut loc unirea Basarabiei cu România după mai bine de 100 de ani de dominaţie ţaristă, primarul Iaşiului a declarat că 'este un mesaj care trebuie să vină din suflet cu adevărat'.

'Trebuie să ne raportăm la oamenii politici şi oamenii de stat care au fost la acele vremuri, trebuie să le urmărim traiectoria, trebuie să facem la fel ca dânşii, şi trebuie să credem cu adevărat că Basarabia este pământ românesc. Avem nevoie de acest proiect de ţară, trebuie să împărtăşim împreună cu copiii noştri acest proiect, şi trebuie să-l urmărim până când se va îndeplini. Astăzi am reuşit să punctăm prin câteva manifestări destinul comun pe care Basarabia şi România l-a avut şi trebuie să-l continue. Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca Basarabia să redevină trup din trupul ţării', a declarat primarul Mihai Chirica.

Împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Ţara Românească

Primăria Municipiului Iaşi a organizat în cursul acestei zile o serie de manifestări de aniversare a împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Ţara Românească, 'moment crucial din istoria noastră comună'. În programul manifestărilor dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România un Te Deum a fost oficiat la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa unei delegaţii de Înalţi Ierarhi din Republica Moldova.

Evenimentul a fost urmat de comemorarea deputaţilor din Sfatul Ţării, înmormântaţi la Iaşi, care au votat Unirea Basarabiei cu România, lansarea unei ediţii filatelice dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România, a volumului 'Iaşii şi Unirea Basarabiei cu România', vernisajul unei expoziţii de fotografii pe această temă şi deschiderea oficială a unui simpozion dedicat acestui important moment istoric.

[citeste si]

Seara, Sala Mare a Teatrului Naţional 'Vasile Alecsandri' din Iaşi va fi gazda spectacolului festiv susţinut de Corul Madrigal, Corul Marii Uniri al Ateneului din Iaşi, Corul de copii Angeli şi Ansamblul Etnofolcloric Ştefan Vodă din Republica Moldova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel