"Acum cred că este prea mult. A fost lovită mâna lui cea dreaptă, Marian Neacşu, una dintre cele mai importante persoane pe care s-a sprijinit în cariera lui politică. E cel care l-a ajutat să-l decapiteze pe Victor Ponta etc. Discutăm de o stare aproape de demenţă politică, în care distrugi pe oricine din jurul tău care ţi se opune şi încearcă să te aducă la lumină", a declarat Mihai Chirica.
În ceea ce priveşte valiza care a fost găsită de ţăranul teleormănean pe proprietatea sa şi care ar avea, potrivit platformei Rise Project, documente ce au "informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum", primarul Iaşiului susţine că "este o joacă".
"De obicei, stilul ăsta de dezinformare se practică mai ales în structurile de informaţii israeliene, când brusc apar nişte materiale cu o cantitate de informaţii destul de importantă, dar în fapt nu reprezintă mai nimic. Pune tensiune pe undeva, pe o zonă. E stilul americano-israelian. Cam aşa se întâmplă de regulă în astfel de dezinformări", a apreciat primarul Iaşiului.
Episodul "valiza"
"Adică, voi nu aţi reuşit să scoateţi nimic, dar eu iar am fost cu un pas înaintea voastră şi am scos actele din compania Tel Drum. Nu le-a găsit DNA-ul, nu le-a găsit nimeni, dar apar la un ţăran pe câmp", a spus primarul Chirica. Conform acestuia, întreaga poveste cu valiza nu e decât "o campanie masivă de dezinformare".
Senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au fost excluşi luni din partid în urma unei decizii luate de Comitetul Executiv Naţional al PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”