China vrea să înăsprească reglementările privind ţigările electronice
China, ţara cu cel mai mare număr de fumători din lume, are în vedere înăsprirea reglementărilor privind ţigările electronice, gigantul asiatic temându-se ca acestea să nu atragă adolescenţii spre fumat, relatează AFP.
În China există peste 300 de milioane de fumători şi un bărbat din doi este dependent de tutun. Fumatul ucide un milion de oameni în fiecare an, potrivit OMS, iar 100.000 de decese sunt atribuite fumatului pasiv.
"Reglementările privind ţigările electronice trebuie sever înăsprite", a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, Mao Qunan, şeful departamentului de planificare al Comisiei Naţionale de Sănătate (CNS).
Ţigările electronice, considerate mai puţin nocive decât fumatul tradiţional, câştigă un număr din ce în ce mai mare de fumători în întreaga lume, dar nu are încă suficienţi "adepţi" în China.
Cu toate acestea, autorităţile se tem că ţigările electronice ar putea reprezenta o poartă de acces către fumat pentru adolescenţi.
"Vrem să reducem numărul fumătorilor şi să-i împiedicăm pe tineri să se apuce de fumat", a spus Mao, referindu-se la studii care stabilesc o legătură formală între ţigările electronice şi fumat în rândul tinerilor.
În ultimii ani, China a generalizat interzicerea fumatului în locuri publice închise, dar se străduieşte să o impună, într-o ţară în care industria tutunului este extrem de prosperă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News