Piaţa auto chineză - cea mai mare din lume - a înregistrat şi în octombrie o scădere a vânzărilor de 4%, fiind a 16-a lună consecutivă de declin, după un recul de 5,2% în septembrie şi de 6,9% în august, arată datele publicate luni de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM), transmite Reuters.
Luna trecută, s-au livrat în China 2,284 milioane de vehicule. În urma reducerii subvenţiilor la achiziţionarea de automobile electrice şi hibride, vânzările pe acest segment au coborât cu 45,6% în octombrie, după un declin de 34,2% în septembrie, a patra lună consecutivă de scădere. CAAM se aşteaptă ca anul acesta livrările de vehicule electrice şi hibride să crească, dar într-un ritm mai lent, la 1,5 milioane, faţă de 1,6 milioane previzionate anterior.
Septembrie şi octombrie, cunoscute ca "septembrie de aur şi octombrie de argint" de specialiştii auto chinezi, sunt percepute ca perioadele de vârf ale sezonului pentru vânzări, clienţii revenind în mod tradiţional să facă achiziţii după perioada verii.
"Există un decalaj între vânzările de până acum şi nivelul de anul trecut, deci conform tendinţei am putea înregistra la finalul anului o scădere a livrărilor de automobile electrice şi hibride", a apreciat Chen Shihua, asistent al secretarului general al CAAM.
În iulie, Asociaţia Producătorilor Auto din China estima că piaţa auto a ţării va înregistra anul acesta un declin al vânzărilor de 5%, la 26,68 milioane de vehicule. Anul trecut, livrările au totalizat 22,35 milioane, în scădere cu 5,8% faţă de 2017. A fost primul declin pe piaţa auto chineză din ultimii 28 de ani.
Ceea ce se întâmplă în China nu este decât o reflectare a situaţiei la nivel mondial, unde creşterea preţurilor, tensiunile politice, scăderea apetitului pentru automobilele diesel şi noile servicii de car-sharing încep să reducă cererea de automobile pe pieţe precum Marea Britanie şi SUA. În condiţiile în care şi ultima mare speranţă, China, începe să dea semne de scădere a vânzărilor, industria auto mondială ar putea fi deja în recesiune, avertizează analiştii. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații