Data publicării:

China va promova constant dezvoltarea relaţiilor cu Iranul

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

China va promova constant dezvoltarea relaţiilor cu Iranul indiferent de modul în care se schimbă situaţia, a declarat vineri preşedintele chinez Xi Jinping, relatează Reuters, care citează presa de stat de la Beijing.

Potrivit agenţiei de presă chineze Xinhua, preşedintele Xi Jinping a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întrevederi cu preşedintele iranian Hassan Rouhani, în marja summitului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai care are loc la Bişkek, în Kîrgîzstan.

SUA au acuzat Iranul de atacurile care au vizat joi două petroliere în Marea Oman, incidente care au provocat creşterea cotaţiei la barilul de petrol precum şi îngrijorări faţă de o nouă confruntare între SUA şi Iran, deşi Teheranul a negat acuzaţiile aduse.

Cotaţia barilului de petrol a crescut joi cu peste 4%, după atacuri. Prin strâmtoarea Ormuz trece aproape o cincime din petrolul mondial, adică aproximativ 17,2 milioane de barili pe zi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel