Data actualizării:
Data publicării:

China trimite arme în Serbia, îngrijorare în Europa

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Aleksandar Vucic, Președintele Serbiei
Aleksandar Vucic, Președintele Serbiei

China a confirmat trimiterea în Serbia a sistemelor sale sofisticate de apărare aeriană. Este vorba de rachete sol-aer HQ22, transportate de șase avioane chineze care au aterizat sâmbăta aceasta la Belgrad, după ce au survolat cerul Turciei și Bulgariei, două țări NATO.

Conform declarațiilor Beijingului ar fi vorba despre o „cooperare bilaterală obișnuită”, care nu ar avea „nimic de-a face cu situația actuală din Ucraina”.

Cu toate acestea, colaborarea în domeniul militar dintre Serbia și China creează multe preocupări în Europa, unde poziția diplomatică a Belgradului este atent monitorizată.

Serbia, o țară între Europa și Rusia

Oficial, Serbia este încă candidat la aderarea la Uniunea Europeană, dar relațiile strânse ale președintelui Aleksandar Vučić cu Vladimir Putin, Xi Jinping și Viktor Oban ridică semne de întrebare în cancelariile europene. Pe scurt, este vorba despre o poziție diplomatică complicată, care reflectă istoria unei țări legate tradițional de Rusia din motive culturale și religioase.

Sebia nu a aplicat sancțiuni Rusiei

Belgradul a fost, de asemenea, una dintre puținele capitale europene care nu s-a distanțat de Moscova după izbucnirea războiului din Ucraina. De fapt, Serbia nu a aplicat sancțiuni Rusiei și săptămâni lungi a fost singura țară care a permis sosirea și plecarea zborurilor către și dinspre orașele rusești.

Serbia pare să dorească să se detașeze în sfera războiului, dovadă fiind apropierea de Beijing pentru achiziționarea de sisteme de apărare, o mișcare care face parte dintr-o strategie diplomatică foarte specifică, după cum explică pentru Euronews expertul în securitate balcanică Aleksandar Radic.

"Serbia încearcă să diversifice țările de la care cumpără arme și material militar. Aceasta este o strategie pentru legăturile diplomatice cu diferite blocuri", subliniază Radic.

"Serbia nu poate participa la misiunile NATO, dar cumpără avioane de la Alianţa Atlantică. Acum face acelaşi lucru cu China, pentru a-şi asigura o poziţie mai puternică pe scena internaţională", conchide expertul.

Serbia este prima țară europeană care a achiziționat astfel de arme chinezești. Belgradul este, de asemenea, în discuții cu Franța pentru a cumpăra aeronave.

85% dintre sârbi vor fi întotdeauna de partea Rusiei

Potrivit unui articol publicat de Adevărul, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat, la sfârșitul lunii februarie, că ţara sa se află sub presiuni politice după decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina, motiv pentru care el se află într-o poziţie dificilă, deoarece susţinerea sârbilor faţă de Rusia este una mare, indiferent de ceea ce se va întâmpla.

”Poziţia noastră este atât de dificilă: Serbia a pornit pe calea europeană, Serbia a susţinut întotdeauna integritatea Ucrainei, dar, pe de altă parte, aproximativ 85% dintre oameni vor fi întotdeauna de partea Rusiei, indiferent de ceea ce se va întâmpla. Acestea sunt faptele cu care mă confrunt în calitatea de preşedinte al ţării”, a afirmat Aleksandar Vucic într-un interviu pentru TV Pink, potrivit sursei citate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel