Data publicării:

China se pregătește pentru scenariul în care e sancționată de comunitatea internațională

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
China se pregătește pentru scenariul în care este sancționată de comunitatea internațională.

China discută cu băncile despre protejarea activelor împotriva sancțiunilor americane, relatează Financial Times.

Autoritățile de reglementare chineze au organizat o întâlnire de urgență cu băncile naționale și străine pentru a discuta despre modul în care ar putea proteja activele chineze de peste hotare de sancțiunile impuse de SUA, similare celor impuse Rusiei după invazia acesteia în Ucraina, a relatat Financial Times, citând surse, notează Mediafax.

Ar fi participat oficiali de la banca centrală și de la Ministerul de Finanțe din China și directori de la bănci locale și internaționale.

Mircea Geoană: Putin va declara o victorie pe 9 mai. Care e, de fapt, adevărul

Amintim că Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, susține că Vladimir Putin va declara o „victorie” pe 9 mai, însă va fi vorba de o victorie falsă.

„Suntem într-o fază decisivă a acestei părți a războiului din Ucraina. Constatăm, pe de o parte, o schimbare a modului în care conducerea militară a operațiunii din partea Rusiei se comportă față de prima etapă a asaltului împotriva Kievului. Observăm atacuri de artilerie mai susținute, o pregătire mai aproape de doctrina militară a Federației Ruse”, a spus Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, marți seară, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

„Războiul va continua, e un război probabil de durată. Continuăm să susținem Ucraina”, a subliniat Mircea Geoană.

„Declarațiile conducerii de la Moscova... se încearcă să găsească în NATO un fel de dușman universal, un fel de justificare a acestui narativ pe care îl împinge Kremlinul, în care războiul ar fi unul de apărare. E tipic rusesc! Ei atacă Ucraina, ei provoască războiul! NATO nu e în război, NATO ajută Ucraina, pentru că e normal să ajutăm”, a mai declarat Mircea Geoană. „NATO rămâne în afara conflictului!”, a mai subliniat acesta.

„Este clar că există o tensiune între comanda politică de la Kremlin, care dorește să anunțe o așa zisă victorie la parada din 9 mai, și realitățile de pe teren. De aceea anticipăm o intensificare a bombardamentelor. (...) În mod clar, Putin va declara o victorie nonexistentă pe 9 mai. Pe teren partea ucraineană își face datoria. Vom asista la un război prelungit, dincolo de 9 mai”, a spus Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel