Data publicării:

China, lovitură pentru Rusia. Refuză să mai furnizeze liniilor aeriene rusești componente pentru aeronave

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Declarația a fost făcută de un oficial al autorității aviatice din Rusia și vine după ce giganții aeronautici Boeing și Airbus au oprit livrarea de piese pentru avioane.

Sectorul aviatic rus este grav afectat de sancțiunile impuse Rusiei de statele occidentale în urma invaziei din Ucraina iar ministerul de externe de la Moscova a avertizat, săptămâna aceasta, că siguranța zborurilor de pasageri rusești este amenințată.

Agenția rusă Interfax îl citează pe Valerii Kudinov, responsabil pentru asigurarea capabilității de zbor a aeronavelor ruse în cadrul Rosaviația, potrivit Antena 3.

Acesta spune că Rusia va căuta să aducă piese de schimb din țări precum Turcia și India, după ce a eșuat în demersul de a le obține din China, notează Reuters.

Potrivit oficialului Rosaviația, companiile aviatice ruse înregistrează în Rusia aparatele pe care le folosesc, în condițiile în care multe dintre aceste avioane au fost înregistrate în străinătate.

Pe de altă parte, un proiect de lege publicat joi arată că guvernul de la Moscova intenționează să ordone companiilor care folosesc avioane închiriate să plătească leasing-ul în ruble, iar în cazul în care proprietarii aparatelor anulează leasingul, să confiște avioanele respective.

Majoritatea avioanelor utilizate de companiile ruse de transport aerian sunt închiriate.

De asemenea, Crucea Roșie chineză va furniza ajutor umanitar Ucrainei.

Până în prezent, guvernul de la Beijing nici nu a condamnat, dar nici nu a aprobat războiul declanșat de Rusia în Ucraina, abținându-se să califice drept "invazie" ceea ce Moscova insistă să numească "o operațiune militară specială".

Vezi și: Propaganda lui Serghei Lavrov n-are limite. Spune că Rusia nu va ataca alte țări, cum nu a atacat nici Ucraina

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel