Urmărește emisiunea live
Data publicării:

China joacă un rol-cheie și trebuie să ”trimită mesaje foarte clare Rusiei” despre război, susține ministrul francez de Externe

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află ce declarații a făcut ministrul Franței de Externe, Stéphane Séjourné, în vizită la Beijing.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul Franței de Externe, Stéphane Séjourné, a transmis că Republica Chineză ar trebui să discute cu Rusia despre războiul din Ucraina.

Guvernul chinez ”joacă un rol-cheie în ... respectarea dreptului internațional, inclusiv în ceea ce privește suveranitatea Ucrainei, și, prin urmare, ne așteptăm în mod clar ca Republica Chineză să trimită mesaje foarte clare Rusiei", a declarat Séjourné, vorbind alături de omologul său chinez Wang Yi, în timpul unei conferințe de presă în Beijing.

Comentariile lui Séjourné vin în contextul în care președintele chinez Xi Jinping este așteptat să se întâlnească cu președintele francez Emmanuel Macron la Paris la începutul lunii mai.

China se prezintă ca fiind neutră în ceea ce privește războiul din Ucraina și nu a condamnat în mod oficial Rusia pentru invazie. În schimb, Beijingul a aprofundat legăturile cu Moscova - hotărând chiar să renunțe la dolarul american pentru comerțul bilateral.

Negocieri pentru pace

Luna trecută, trimisul special al Chinei pentru afaceri eurasiatice a avertizat cu privire la escaladarea războiului și a declarat că atât Ucraina, cât și Rusia "sunt de acord că negocierile, mai degrabă decât armele, vor pune capăt în cele din urmă acestui război". China dorește ca Europa să lase Rusia să se așeze la masa viitoarelor discuții de pace sau Beijingul va boicota astfel de discuții.

Séjourné a mai spus că Franța nu dorește să se "decupleze" de economia chineză, ci mai degrabă să se angajeze într-o "reechilibrare economică" pentru a se asigura că legăturile comerciale sunt "sănătoase și durabile".

Uniunea Europeană a elaborat reguli pentru a reduce riscurile economiei europene și a se asigura că nu este prea dependentă de China, conform POLITICO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel