China: Fără STRIPTEASE la înmormântări, a decis Ministerul Culturii
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ministerul Culturii din China a anunțat, joi, că interzice o practică tot mai populară în ultimul timp în mediul rural: striptease la înmormântări.

În China rurală, inițial, la înmormântări erau chemați artiști de operă pentru a atrage cât mai mulți oameni. Obiceiul a degenerat însă în ultima perioadă, la mare căutare fiind acum dansatoarele exotice, plătite cu peste 320 de dolari pe spectacol, un preț ridicat de altfel pentru multe familii din mediul rural.

Această practică bizară a atras atenția în urmă cu o lună, când fotografii de la astfel de înmormântări, din provinciile Hebei și Jiangsu, au ajuns în mediul online, devenind virale, scrie telegraph.co.uk

Ulterior, în spațiul media au existat reacții critice la adresa oficialilor locali, considerându-se că exista o permisiune "tacită" pentru astfel de practici. 

Guvernul chinez a reacționat, Ministerul Culturii anunțând că interzice orice programe de striptease în mediul rural, și mai cu seamă cele din ceremoniile funare, și că va pedepsi aspru asemenea spectacole, pe protagoniști, pe organizatori și pe cei care participă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel