China, cel mai important partener al Germaniei. A depășit SUA
China a devenit pentru prima dată cel mai important partener comercial al Germaniei în 2016, depăşind Statele Unite, care au ajuns pe locul trei, în urma Franţei, arată datele publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmite Reuters.
Importurile germane din China şi exporturile Berlinului către statul asiatic au urcat anul trecut la 170 de miliarde de euro (180 de miliarde de dolari). Evoluţia va fi, probabil, salutată de Guvernul de la Berlin, care şi-a făcut un obiectiv din apărarea comerţului mondial liber, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va impune tarife la importuri şi consilierul său a acuzat Germania că exploatează deprecierea euro pentru a-şi majora exporturile.
"Ţinând cont de planurile protecţioniste ale noului preşedinte al SUA, ne aşteptăm la o întărire suplimentară a legăturilor comerciale dintre Germania şi China", se arată într-un comunicat al Federaţiei Exportatorilor Germani (BGA).
Începând din anul 1975, Franţa a fost principalul partener comercial al Germaniei, o dovadă a legăturilor politice şi economice strânse între primele două economii europene. Însă, în 2015, deprecierea euro şi aprecierea dolarului, cumulate cu relansarea economiei americane, au dus la creşterea puternică a schimburilor transatlantice ale Germaniei. Volumul cumulat al exporturilor şi importurilor între Germania şi SUA a atins 173,2 miliarde de euro, Statele Unite devenind cel mai important partener comercial al Germaniei în 2015.
Franţa a rămas şi în 2016 al doilea cel mai important partener comercial al Germaniei, volumul cumulat al exporturilor şi importurilor între cele două ţări ajungând la 167 de miliarde de euro. Statele Unite sunt doar pe locul trei, cu 165 de miliarde de euro, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News