Reunificarea completă a Taiwanului cu China este în interesul fundamental al Chinei şi esenţială pentru realizarea reînnoirii naţionale, notează documentul citat.
China trebuie să fie şi va fi reunită. Nu facem nicio promisiune de a renunţa la folosirea forţei şi ne rezervăm opţiunea de a lua toate măsurile necesare, mai menţionează documentul. Potrivit acestuia, ameninţarea nu este îndreptată împotriva populaţiei Taiwanului, ci contra amestecului forţelor externe şi activităţilor separatiste.
În opinia Beijingului, SUA - care au aprobat recent vânzări de arme în valoare de 2 miliarde de dolari către Taiwan - subminează stabilitatea strategică globală şi Washingtonul a adoptat politici unilaterale şi a provocat şi intensificat competiţia între ţările importante.
Referitor la tensiunile dintre China şi vecinii săi din Asia de Sud-Est cu privire la Marea Chinei de Sud, documentul susţine că situaţia este în general stabilă şi în curs de îmbunătăţire.
Pe de altă parte, un accent este pus pe necesitatea unor eforturi mai mari pentru încheierea modernizării armatei chineze până în 2035. În ultimii ani, China şi-a redus personalul militar cu 300.000, în prezent armata chineză având 2 milioane de soldaţi, ceea ce o face cea mai numeroasă din lume.
În anul 2017, bugetul pentru apărare al Chinei a reprezentat 1,26% din PIB, aceasta fiind cea mai mică proporţie în rândul celor cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă