Data publicării:

China acuză un angajat american al FedEx de trafic cu arme

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un angajat american al FedEx, reţinut şi închis în China în urmă cu o săptămână, după care a fost eliberat, este suspectat de implicare în contrabandă cu arme şi muniţii, a transmis vineri Beijingul, relatează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Todd Hohn, fost pilot al forţelor aeriene americane, a fost arestat săptămâna trecută la Guangzhou, în sudul Chinei, în momentul în care se pregătea să ia un zbor pentru Hong Kong, locul său de reşedinţă. Bărbatul tocmai efectuase livrări în China continentală pentru grupul american de logistică FedEx.

"Vameşii de pe aeroportul Guangzhou Baiyun au descoperit 681 de gloanţe în bagajele unui pasager american", a spus într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Geng Shuang.

"S-a descoperit că (pasagerul) era un pilot al FedEx", a precizat Geng, adăugând că bărbatul a fost eliberat sub cauţiune în aşteptarea procesului.

Acest nou caz survine într-un moment în care FedEx face obiectul unei anchete în China pentru că, în primăvară, nu a transportat corespunzător colete ale Huawei, pe fondul tensiunilor comerciale şi tehnologice cu Washingtonul.

Huawei este vizată de mai multe măsuri în SUA, luate în numele securităţii naţionale, şi destinate a contracara activităţile colosului mondial al telefoanelor inteligente pe teritoriul american şi la nivel internaţional.

În urma acestui incident, Huawei a anunţat că îşi revizuieşte legăturile cu grupul de logistică, suspectat de China că a "reţinut" deliberat o sută de colete.

La sfârşitul lunii mai, FedEx şi-a cerut scuze pentru această deturnare "eronată", conform companiei, a "unui număr mic" de colete ale liderului mondial al reţelei 5G.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel