"Plangere penala pentru furtul celor 200 de lei, cat m-a costat inscrierea in concurs. TVR-ul nu a respectat propriul regulament si punct. #Lapuscarie!
Regulament concurs: "b) Declaraţie semnată pe propria răspundere, potrivit modelului din Anexa nr.1 la prezentul Regulament, prin care autorul îşi asumă responsabilitatea că piesa înscrisă în concurs nu a fost adusă la cunoştinţa publicului în condiţiile prevăzute la art.2.7 din prezentul Regulament în tot sau în parte, prin intermediul vreunui suport audio sau video, prin intermediul radiodifuzărilor pe vreun canal de radio sau televiziune public sau privat, naţional sau local, prin intermediul internetului şi nici prin intermediul vreunei reprezentaţii publice (inclusiv concerte) din România sau din străinătate, indiferent dacă a fost înregistrată sau nu oficial pe vreun suport magnetic sau digital şi în nicio altă formă de comunicare publică precum şi faptul că piesa/melodia nu a fost lansată comercial şi/sau interpretată public (integral sau parţial) înainte de 1 septembrie 2016, este o creaţie originală şi nu afectează drepturile deţinute de terţi."
Iar asta e din 2014 de la Vocea Romaniei. Nu era si despre originalitate #Eurovisionul asta 2017?! Partea cu iodeleit-ul este quasi identica sau evoie 4% peste tot?! - https://youtu.be/dvtVP7k8ALY
Subsemnatul(a) ................................., domiciliat(ă) în ................................, str.
......................, nr. .............., bl. .........., sc. ........., et. ........, ap. ..........., sector/judeţ ............,
posesor / posesoare a B.I./C.I., seria ..........., nr. ..............., eliberat(ă) de .........................,
la data de ..................
în calitate de AUTOR al piesei muzicale intitulate
..............................................................., piesă pe care o transmit SRTv pe suport CD sau prin e-mail pentru a participa la preselecția și selecţia naţională a Eurovision 2017, declar pe proprie răspundere următoarele:
a. - piesa muzicală intitulată ..................................................... reprezintă o creaţie originală a subsemnatului incluzând muzica, versurile și coloana muzicală (master), care are o durată ce nu depăşeşte 3 minute şi o transmit fixată pe suport CD (format MP3 si WAV) sau prin e-mail (format MP3 si WAV);
b. - piesa muzicală intitulată ............................................................ nu a fost, nici total şi nici secvenţial, editată pe niciun suport audio sau video, nu a fost difuzată pe niciun post de radio sau televiziune public sau privat, naţional sau local, adusă la cunoştinţa publicului în nicio reprezentaţie publică (inclusiv concerte) din România sau din străinătate, indiferent dacă a fost înregistrată sau nu oficial pe vreun suport magnetic sau digital şi în nicio altă formă de comunicare publică, nu a fost lansată comercial și /sau interpretată (integral sau parțial) înainte de 1 septembrie 2016,
c. - piesa muzicală intitulată ...................................................... nu afectează drepturile deţinute de terţi și toate drepturile patrimoniale asupra acesteia aparțin exclusiv subsemnatului și nu au format obiectul unei cesiuni /achiziții/înstrăinări.
[citeste si]
Ca urmare a celor declarate mai sus, mă oblig să răspund în conformitate cu prevederile legale aplicabile pentru orice pretenţie în legătură cu participarea piesei la concursul Eurovision 2017, cu drepturile acordate SRTv sau cu orice prejudiciu de natură morală sau patrimonială creat SRTv şi/sau oricărui alt terţ, persoană fizică sau juridică prin nerealitatea celor declarate mai sus (inclusiv să suport integral şi imediat contravaloarea oricăror daune interese dovedite, solicitate de orice terţ prejudiciat).
SEMNĂTURA,
http://eurovision.tvr.ro/.../20.../12/anexa1-Regulament-2017.pdf", a scris Florin Chilian pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații