Data publicării:

Chelsea l-a prezentat oficial pe Raheem Sterling. A treia echipă importantă din Anglia în CV

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Chelsea Londra
Facebook Chelsea Londra

Atacantul englez Raheem Sterling a plecat de la Manchester City şi a semnat cu Chelsea. Astfel, clubul londonez devine a treia mare echipă din Premier League pe care acesta şi-o trece în CV, după Liverpool şi Manchester City. 

”Am obținut multe lucruri în cariera mea, dar cred că mai am multe obiective de atins și vreau să fac asta alături de Chelsea, sub conducerea lui Thomas Tuchel.

Londra este casa mea, unde totul a început. Este fantastic să am șansa să joc în fața prietenilor și familiei mele pe Stamford Bridge. Abia aștept să îi întâlnesc pe suporteri. Abia aștept să joc și să fiu pe teren”, a declarat Raheem Sterling pentru site-ul oficial al londonezilor.

Ce a spus Sterling despre City 

"Șapte sezoane, 11 trofee majore, amintiri pentru o viață întreagă. Respectul meu n-ar putea să fie mai mare pentru staff-ul care a jucat un rol important în dezvoltarea mea de-a lungul anilor, pentru coechipierii mei, care au devenit mai mult decât colegi pe teren, pentru conducere, pentru fanii care au susținut neîncetat această echipă.

Ce drum a fost! Sunt recunoscător atât pentru suișuri, cât și pentru coborâșuri. Acele coborâșuri mi-au testat forța și determinarea și mi-au permis să stau astăzi în fața voastră drept cea mai bună versiune posibilă a mea.

Am ajuns la Manchester la 20 de ani. Astăzi, plec ca un bărbat. Vă mulțumesc pentru susținere. A fost o onoare să îmbrac tricoul lui Manchester City", a scris Raheem Sterling pe rețelele sociale, citat de Digisport.

Adio Abramovich, bun venit Boehly. Mesajele fostului şi noului patron al lui Chelsea

Todd Boehly a devenit oficial patronul lui Chelsea, după ce a luat clubul de la Roman Abramovich. Oligarhul rus a fost nevoit să vândă, ca urmare a sancţiunilor impuse de Marea Britanie. 

”Consorţiul condus de Tedd Boehly, preşedinte şi director general al Eldridge, şi Clearlake Capital Group au anunţat astăzi că transferul de proprietate asupra Chelsea Football Club este încheiat”, este comunicatul oficial postat pe site-ul oficial al grupării londoneze.

”Suntem onorați să devenim noii deținători ai clubului Chelsea. Suntem dedicați 100%, în fiecare minut, din fiecare meci. Viziunea noastră în calitate de deținători ai clubului este clară: vrem să-i facem mândri pe suporteri.

Pe lângă dorința noastră de a dezvolta academia și de a aduce tinere talente, planul este să investim în echipă pe termen lung și să construim pe fundația istoriei succes a lui Chelsea. Vreau să mulțumesc personal miniștrilor și oficialilor din Guvern, dar și oficialilor Premier League pentru că au făcut posibil acest lucru”, a declarat Boehly, citat de Fanatik. 

Abramovich, ultimul mesaj pentru fanii lui Chelsea 

”Au trecut aproape trei luni de când am anunţat intenţia mea de a vinde Chelsea FC. În această perioadă, echipa a muncit mult pentru a găsi custodele potrivit pentru Chelsea FC care să se afle în cea mai bună poziţie pentru a conduce clubul în noul său capitol.

Calitatea de proprietar al clubului vine cu o mare responsabilitate. De când am venit la Chelsea în urmă cu aproape 20 de ani, am văzut ce poate reuşi acest club.

Scopul meu a fost să mă asigur că următorul proprietar are o mentalitate care va ajuta echipele masculină şi feminină să obţină succese şi dorinţa de a continua dezvoltarea altor aspecte cheie ale clubului, cum sunt academia şi activitatea vitală a Fundaţiei Chelsea.

Sunt mulţumit că această căutare s-a încheiat cu succes. Le urez succes noilor custozi, atât pe teren cât şi în afara terenului. A fost onoarea vieţii mele să fiu parte a acestui club. Le mulţumesc tuturor foştilor şi actualilor jucători, membri ai stafului şi bineînţeles fanilor pentru aceşti ani incredibili.

Sunt mândru de faptul că milioane de oameni vor beneficia, ca urmare a succeselor noastre obţinute împreună, de noua fundaţie caritabilă. Aceasta este moştenirea pe care am creat-o împreună. Mulţumesc. Roman”, este mesajul lui Abramovich, postat pe site-ul oficial al clubului Chelsea la finalul lunii mai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel