În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 20:00-23.49, show-ul a condus detașat topul audiențelor, iar minutul de maximă audiență de la 21:20 a strâns în fața ecranelor, la nivel național, aproape 2.200.000 de telespectatori.
Ediția Chefi la cuțite difuzată luni seară pe Antena 1 a fost una plină de surprize, iar telespectatorii au avut parte de un spectacol culinar complet. Jurații au împărțit ultimele cuțite în audițiile pe nevăzute din sezonul şapte şi au revãzut prieteni dragi precum Pici (tour managerul lui Ruby), dar şi Marlena Botezatu şi coana Mitza, ajutoarele de nãdejde ale lui Nea Mãrin. Cum pânã acum douã cuţite de aur fuseserã oferite, seara nu se putea încheia fãrã ca chef Scãrlãtescu sã nu îşi aleagã şi el preferatul. „Primul concurent din echipa mea este Alexandru Comerzan!", a hotãrât acesta, spre marea bucurie a concurentului. „Mã simt extraordinar, fantastic! Pentru mine bucãtãria e tot! Am ales sã fac asta pe viaţã şi acest cuţit de aur este o rãsplatã pentru mine!", a declarat Alexandru. Totodatã chef Scãrlãtescu a mai precizat: „Am ales sã dau cuţitul de aur unui profesionist, unui om care înţelege foarte bine ce înseamnã bucãtãria!".
Surprizele însã nu s-au oprit, iar dezvãluirea Ginei i-a lãsat fãrã cuvinte pe cei trei chefi. „Pentru cã mie îmi place sã le pun şi lor emoţiile la încercare, am o surprizã şi pentru chefi. În acest sezon, cele trei echipe vor avea câte 7 concurenţi fiecare!", le-a spus ea. „Una dintre cele mai frumoase şi incredibile veşti! Ne mãrim familia!", a exclamat chef Scãrlãtescu, în vreme ce chef Dumitrescu a completat şi el: „Îmi place foarte mult ideea, poţi sã îţi iei şi un Jolly Joker. Te pui cumva în siguranţã!".
La finalul edției de luni, jumătate dintre cei calificați în Bootcamp și-au luat rămas bun de la această experiență culinară, astfel încât doar 60 de bucătari vor continua lupta diseară, de la 20:00, pe Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor