Cheesecake cu dovleac fără coacere. Te lingi pe degete, atât de bun este!
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Deserturile fără coacere sunt printre preferatele tuturor pentru că sunt delicioase, dar și ușor de gătit. 

Probabil ați încercat deja cheesecake cu zmeură sau căpșuni, dar varianta cu dovleac, este absolut un deliciu. Iată rețeta.

Ingrediente: Pentru cremă - 230 g cremă de brânză dulce (Philadelphia/Mascarpone), 50 g zahăr tos,  55 g zahăr brun , 350 g piure de dovleac, 1 esență de vanilie, 1/2 linguriță scorțișoară, 1/2 linguriță ghimbir, 1/4 linguriță nucșoară, 230 g frișcă bătută.

Pentru blat - 10-11 biscuiți graham, 120 g unt nesărat topit, 25 g zahăr tos, 23 g zahăr brun

Mod de preparare:

Pentru a face piureul de dovleac, fierbem mai întâi dovleacu, apoi îl pisăm, scrie Unica.ro.  Biscuiții graham împreună cu restul ingredientelor pentru blat, le amestecăm cu ajutorul robotului de bucătărie până când obținem o compoziție omogenă, dar sfărâmicioasă.  Cu ajutorul unei linguri, tapetăm o tavă cu blatul mai devreme obținut, apoi o băgăm la congelator. Pentru umplutura cheesecake-ului, batem brânza dulce cu zahărul tos și cel brun. Adăugăm piureul de dovleac, esența de vanilie, scorțișoara, ghimbirul și nucșoara. Amestecăm bine toate ingredientele, apoi adăugăm și frișca bătută în compoziție. Scoatem tava din congelator și turnăm umplutura obținută. Deasupra putem presăra scorțișoară, dacă ne place. Băgăm totul la congelator pentru cel puțin 2 ore, Poftă bună!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel