Crescut într-o familie cu vederi de stânga şi având o apreciabilă bibliotecă de peste trei mii de volume, cel care s-a dedicat iniţial medicinii a devenit încă din prima tinereţe un apărător al celor nevoiaşi şi fără speranţa. Omul care i-a citit pe Aristotel, Nietzsche, Freud şi Marx, pe Kipling, Faulkner şi Kafka a luptat cu arma în mână conducând trupe de guerilă şi a executat cu sânge rece trădători ai cauzei socialismului.

Născut la Rosario, Argentina, în 1928, din descendenţi spanioli şi irlandezi, Ernesto Guevara Lynch ar fi putut avea un destin lipsit de probleme materiale, de intelectual cu o meserie stabilă. Dar tatăl sau (Lynch), care spunea că are sânge de rebel irlandez, i-a insuflat de timpuriu ideile sale de stânga căpătate în timpul războiului civil din Spania. Fiului său îi plăcea enorm să citească şi să facă sport, în pofida unei sănătăţi şubrede (astm). La 20 de ani intră la Universitatea din Buenos Aires, la medicină. După doi ani el pleacă în lume pentru a-şi însuşi realităţile sociale şi pentru a-şi întări convingerile de stânga conform cărora discrepanţele dintre staturile sociale sunt inacceptabile. Pe o biclicletă cu motor călătoreşte prin Argentina (1950), iar anul următor pleacă într-un lung periplu în aproape toată America de Sud, într-un fel de turneu de recunoaştere care a durat opt luni (parcurgând opt mii de kilometri). Se angajează voluntar în mine (Chile), practică meserii umile şi chiar lucrează într-o leprozerie din Peru. Scrie totul în “Jurnal pe motocicletă” (publicat mai târziu de “New York Times”, cu mare succes). Ernesto, care nu ducea lipsă de nimic, cunoaşte mizeria, boala şi foametea, impregnându-se cu dorinţa de a face o schimbare în folosul defavorizaţilor. În pofida acestor lungi pelerinaje socio-politice, el absolvă facultatea devenind în 1953, “Doctor Ernesto Guevara”. Ceea ce a conştientizat în America Latină îi va schimba definitiv destinul.

Ernesto Che Guevara in Africa, incercand Revolutia mondiala

Continuându-şi periplul prin America Latină, devine amicul preşedintelui democrat al Guatemalei, Jacobo Guzman. 1953 a fost anul în care a murit Stalin şi Guevara a jurat să distrugă “caracatiţa imperialistă”. Prin intermediul unor oameni de stânga, el face cunoştinţă cu Fidel Castro, liderul mişcării revoluţionare “26 iulie” aflat în exil şi care ataca forţele preşedintelui cubanez pro-american Batista la Santiago de Cuba (al doilea oraş după Havana). În acelaşi timp, Guevara obţine arme (din Cehoslovacia) pentru Guzman, căci mişcările de dreapta din Guatemala luau amploare. Intră în miliţiile comuniste. Cu sprijinul CIA, Guzman este înlocuit cu pro-americanul Carlos Armas. În acea vreme i s-a dat lui Ernesto porecla “Che”, care este o interjecţie, iar în unele dialecte înseamnă “bărbat”. Dezamăgit de situaţia din Guatemala, Guevara se va alătura trup şi suflet revoluţionarilor cubanezi, prilej cu care va cunoaşte gloria mondială.

Victoria Revoluţiei cubaneze de la începutul anului 1959 a însemnat ascensiunea carierei politice a lui “Che” Guevara, care, prin contribuţia sa viguroasă la luptele contra forţelor pro-americanului Fulgencio Batista, a devenit, de facto, al doilea om în stat. Fidel Castro avea numai cuvinte de laudă pentru el, poporul cubanez îl venera pentru eroismul şi devotamentul demonstrate cu prisosinţă. Revoluţionarul argentinian se dedică total luptei contra “imperialismului american”.

Spiritul înflăcărat al lui Guevara nu se putea domoli odată cu instalarea lui Fidel Castro la putere. Luptând în continuare pentru “justiţie socială”, Guevara s-a implicat în foarte multe probleme pentru reformarea Cubei, iar pe plan extern nu înceta să atace capitalismul american care “provocase mizeria Americii latine”. Guevara a ajuns să conducă reforma agrară în Cuba (împroprietărirea limitată a fermierilor cubanezi), fapt care i-a determinat pe americani să instaureze boicotul asupra importului de zahăr din Cuba. Acelaşi “revoluţionar de profesie” s-a implicat în pedepsirea aliaţilor lui Batista prin condamnarea lor la moarte. Neobositul “Che” a făcut un program de alfabetizare a populaţiei rurale.

Citește și: Fidel Castro este "foarte sănătos", afirmă un teolog brazilian după întâlnirea cu El Comandante 

Fidel l-a numit ministru al industriilor şi, ca un apogeu al importanţei pe care i-o acorda, i-a dat şi portofoliul finanţelor şi postul de preşedinte al Băncii Naţionale Cubaneze! Cu acest prilej, Ernesto Guevara a semnat bancnotele doar cu “Che”, deşi în toată lumea se impune iscălitura în clar.

Bancnota semnata in stanga jos de “Che”

Toate aceste puteri interne i-au adus porecla de “ţar”, devenind legal al doilea om în stat. Dar pentru Guevara adevărata revoluţie era cea morală. “Omul nou cubanez” nu trebuia să fie un materialist, căci aşa ar fi devenit “capitalist”. Reforma morală la care visa revoluţionarul nu a dat rezultatele aşteptate, şi nici reformele economice. Adept al strângerii relaţiilor cu URSS (ca şi Fidel Castro), Guevara aspiră la mult mai mult. El dorea ca URSS să se implice direct în distrugerea capitalismului american. “Războiul rece” dintre cele două mari puteri nu-l interesa. De aceea, Guevara a fost cel care a facilitat instalarea bazelor sovietice de rachete balistice nucleare în Cuba. Americanii (trupe de cubanezi exilaţi) invadaseră Cuba prin Golful Porcilor (1961), dar fuseseră respinşi. Criza rachetelor din 1962 şi atitudinea agresivă a lui Guevara l-au pus pe gânduri pe Fidel Castro.

Guevara declarase că “dacă rachetele ar fi fost cubaneze, ar fi atacat SUA şi ar fi murit milioane de oameni pentru victoria socialismului”… Din acel moment, Fidel Castro a început să-l trimită pe tovarăşul său în lungi turnee diplomatice în Asia, Africa şi Europa. De altfel, Guevara începuse să critice la fel de aprig URSS şi SUA. Discursurile sale (inclusiv la ONU) devin delirante şi ruptura de Castro este iminentă. Guevara renunţă (1964) la cetăţenia cubaneză şi în ultimii ani ai vieţii se implică în proiecte utopice: revoluţia anti-Mugabe în Congo şi apoi revoluţia din Bolivia – ţară unde s-a refugiat clandestin. Cu foarte puţini adepţi, Guevara este capturat de trupele preşedintelui bolivian Barrientos şi executat la 9 octombrie 1967. Avea 39 de ani, dar era deja o legendă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News