Data publicării:

CFR SA a redeschis, în cursul nopţii, Magistrala feroviară Bucureşti - Constanţa

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook / Lucian Luci
Foto: Facebook / Lucian Luci

Traficul feroviar a fost deblocat parțial pe Magistrala 800 după ce un tren privat de marfă a deraiat în cursul zilei de ieri. 

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, a anunțat în această dimineață că la ora 02:30 a fost redeschisă Magistrala Bucureşti - Constanţa, conform unui comunicat de presă. 

Toate trenurile de călători spre şi dinspre Litoral, începând cu ora 02:30, şi-au reluat circulaţia pe ruta directă Bucureşti - Constanţa, doar pe raza staţiei Feteşti traficul va fi redirecţionat pe un singur fir, în zona afectată de deraierea trenului de marfă.

O linie a fost eliberată și reparată 



”Precizăm faptul că, echipele de intervenţie ale CFR SA, mobilizate la faţa locului, au reuşit până la ora 02.30 să elibereze gabaritul căii ferate pe un fir de toate cele 5 vagoane deraiate şi, de asemenea, să finalizeze lucrările de reparaţii la linia de cale ferată, inclusiv la firul de contact, cel care asigură alimentare locomotivelor cu energie electrică.

În acest moment, circulaţia trenurilor spre şi dinspre Litoral este operaţională pe ruta directă Bucureşti- Constanţa, cu menţiunea că în zona staţiei Feteşti traficul feroviar este retrasat pe un singur fir de circulaţie, deoarece intervenţiile în zona deraierii sunt încă în desfăşurare.

Se intervine în continuare

Menţionăm faptul că echipele de intervenţie ale CFR SA acţionează în continuare în staţia Feteşti cu personal propriu şi utilaje de mare tonaj, pentru finalizarea tuturor lucrărilor necesare restabilirii traficului feroviar în condiţii normale, pe ambele fire de circulaţie.

CFR SA transmite scuze tuturor călătorilor afectaţi de evenimentul feroviar din staţia Feteşti şi le mulţumeşte pentru înţelegere, asigurându-i în acelaşi timp că angajaţii de la calea ferată depun în continuare toate eforturile necesare şi intervin operativ pentru restabilirea circulaţiei în condiţii normale pe relaţia Bucureşti - Constanţa şi retur.

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA - companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă”, a anunțat CFR SA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel