Data actualizării:
Data publicării:

CFR Marfă ar putea da afară 2.500 de angajați până la sfârșitul lunii iunie

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un număr de 2.500 de salariaţi de la Compania CFR Marfă şi-ar putea pierde locurile de muncă până la sfâşitul lunii iunie, dacă în intervalul care urmează nu vor fi convinşi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional că acest număr poate să scadă sub 1.500 de oameni, a declarat miercuri Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul CNS 'Cartel Alfa'.

”Pe baza acordului semnat de statul român cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi Comisiei Europene s-a iniţiat o amplă acţiune de disponibilizare. În cazul CFR Marfă, este vorba despre plecarea a 2.500 de salariaţi până la sfârşitul lunii iunie, dacă în cursul întâlnirii pe care o vom avea în luna iunie cu reprezentanţii FMI nu vom reuşi să îi convingem că această cifră poate să scadă sub 1.500 de oameni. CFR Marfă este acum într-o situaţie mult mai bună decât era anul trecut, atunci când a fost vehiculată pentru prima dată cifra de 2.500 de disponibilizări. Concret, veniturile companiei au crescut cu 13-14%, a crescut în acelaşi timp şi volumul de transport prin încheierea a trei noi contracte, în paralel sporind şi volumul mărfurilor transportate cu 16%”, a spus Iulian Măntescu.

Potrivit acestuia, disponibilizarea a 2.500 de angajaţi ar periclita buna desfăşurare a contractelor recent încheiate.

VEZI ȘI: Directorul CFR Marfă, în stare gravă! A făcut accident vascular cerebral 

”Dacă vor pleca 2.500 de oameni la sfârşitul lunii iunie, nu vom mai putea duce la bun sfârşit contractele pe care le-am încheiat recent. Tocmai de aceea, un reprezentant al sindicatului va face parte din comisia care va discuta, în luna iunie, cu reprezentanţii FMI, pentru a încerca diminuarea numărului de disponibilizări”, a mai spus Măntescu.

Nemulţumiţi de condiţiile muncă, angajaţii Companiei Naţionale de Căi Ferate 'CFR' SA au declanşat, pe 23 aprilie a.c., un protest spontan care a determinat oprirea în staţiile de cale ferată, pe întreaga reţea feroviară, a 278 de trenuri de călători, în intervalul orar 7,00 - 9,00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel