Data publicării:
CFR Marfă, ajutor de stat. Comisia Europeană, investigație aprofundată
Comisia Europeană a lansat, luni, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit companei un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
CE precizează că se poate considera că o intervenţie a statului în favoarea unei companii nu constituie ajutor de stat în sensul normelor UE atunci când are loc în condiţii pe care le-ar fi acceptat un investitor privat. Comisia va evalua acum dacă aceasta este situaţia în cazul creditorilor publici ai CFR Marfă sau dacă, dimpotrivă, intervenţia statului i-a conferit companiei un avantaj economic selectiv faţă de concurenţii săi, constituind astfel ajutor de stat.
"Piaţa transportului feroviar de marfă este o componentă crucială a legăturilor de transport ale oricărei economii. CFR Marfă este operatorul istoric pe aceasta piaţă în România şi a beneficiat de stingerea datoriilor publice şi de necolectarea de către creditorii publici a sumelor datorate. Trebuie să verificăm dacă un investitor privat ar fi procedat la fel ca autorităţile publice şi, în cazul în care răspunsul este negativ, trebuie să stabilim dacă aceste măsuri sunt compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat", a declarat comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager.
CFR Marfă este o companie deţinută în totalitate de stat. De mai mulţi ani, operatorul feroviar de marfă se confruntă cu dificultăţi economice. Acesta are un nivel ridicat de îndatorare, în principal faţă de agenţiile naţionale de securitate socială şi administrare fiscală, precum şi faţă de managerul român de infrastructură feroviară, CFR Infrastructura, care se află, de asemenea, în totalitate în proprietatea statului.
Spre deosebire de transportul feroviar de călători, piaţa transportului feroviar de marfă din România este extrem de competitivă, întrucât există numeroşi operatori privaţi iar unii dintre aceştia au dobândit o cotă de piaţă considerabilă, ca urmare a liberalizării pieţei în anul 2007, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News